duminică, 24 noiembrie 2013

Inspiratia, Google si The internship

A trecut o vreme de când nu am mai făcut o recomandare şi un review al unui film în acelaşi timp. Şi cum uneori, toate lucrurile se leagă într-un mod foarte armonios, aş putea spune că ziua de azi a fost destul de inspiraţională încât să facă toate aceste lucruri posibile.

Sunt unele momente când pur şi simplu ai nevoie să îţi aduci aminte cine eşti, ceea ce te caracterizează şi de ce merită  lupţi pentru tine, pentru lucrurile care te definesc şi bineînteles pentru ceea ce simţi şi crezi. De ce ? Păi e chiar simplu, ca să nu mai vorbim despre cel mai important aspect...faptul că eşti împăcat cu tine şi faci ceea ce contează, lucru ce duce (uneori mai greu, dar sigur) spre stropul de fericire din drumul pe care mergem fiecare. 

Primul lucru ce trebuia menţionat (inspiraţia) a fost bifat mai sus. Sunt de părere că sunt mai multe tipuri de inspiraţie. Cea de care am vorbit eu aici aş putea-o numi chiar inspiraţie proprie, pentru că deseori e nevoie de foarte puţin pentru a îţi da seama şi a-ţi reaminti unele lucruri esenţiale. Dar destul cu filozofia (e frumoasă şi ea, dar toate la timpul lor) şi să trecem mai departe. Ca tot vorbeam despre inspiraţie (de data aceasta împletită cu pasiunea), am avut oportunitatea să mă inscriu la Online Marketing Academy by Google şi să fiu unul din studenţii ce vor învăţa mai multe despre domeniul de marketing online, reţele de socializare şi alte instrumente precum Adwords sau Analytics. Cursurile durează 5 săptămâni, iar la sfarşitul lor, în urma unui examen, se acordă o certificare. Vinerea trecută a fost deja al doilea curs, până acum mai mult decat inspiraţional zic eu, şi sper ca lucrurile să se mişte cel puţin în acelaşi ritm.

Întâmplător sau nu, astăzi am văzut un film ce stătea la mine în laptop de ceva timp şi care se leagă în mare parte despre cele 2 lucruri de care am vorbit până acum. Este vorba despre "The Internship", o comedie simpatică şi motivaţională cu Owen Wilson şi Vince Vaughn, 2 tipi ce par a face slalom printr-un amalgam de joburi în vânzări fără prea mare însemnătate. Într-o încercare de a face ceva nou şi bun, cei 2 intră într-un program de internship al celor de la Google, unde (re)descoperă ce înseamnă să faci lucrurile cu pasiune, să fii motivat şi apreciat de oameni care contează şi mai ales, să vrei din tot sufletul să reuşeşti. De aici până la rezultat, s-ar spune că nu mai este drum prea lung, dar nu o să stric farmecul filmului, pe care vi-l recomand.

Şi cam aşa ar putea fi descris un început bun de weekend. Să auzim de bine !



sâmbătă, 2 noiembrie 2013

O piesa din puzzle-ul personal

Mergând pe ideea postului de ieri, şi de asemenea, gândindu-mă puţin la ceea ce spunea Cristi, tind să fiu parţial de acord cu el, chiar dacă mi-ar plăcea să cred că realitatea este totuşi alta. Există momente de pauză, care îţi aduc de cele mai multe ori liniştea de care ai nevoie, însă eu cred că dacă găseşti acele lucruri care îţi plac şi reuşeşti să le practici cel puţin ocazional, atunci pe lângă faptul că începi să te cunoşti foarte bine, poţi avea momente de pauză inedite şi de linişte interioară, iar în acelaşi timp să mai descoperi o piesă din mareţul (şi aş putea să îndrăznesc să spun interminabilul) puzzle al tău.


Tot plecând de la această idee, îmi aduceam aminte (din nou...şi uneori este nevoie de aceste lucruri) de modul cum mi-am descoperit pasiunea pentru scris, blogging şi prin extindere, alte domenii înrudite. Pe atunci nu prea ştiam cu ce se mănâncă acest lucru (cum de altfel n-aş putea să spun că intre timp am devenit un specialist), dar ştiam că mi-l doream. Totul a început destul de timid, în schimb în ochii şi-n sufletul meu se vedea şi se simţea acea scânteie pe care foarte rar o mai vedem astăzi in ochii oamenilor...se spune că oamenii sunt mult mai frumoşi atunci când vorbesc despre ceea ce le place să facă. Eu aş duce această zicală puţin mai departe şi aş îndrăzni să spun că ei devin cei mai frumoşi în astfel de momente. 

Pe masură ce timpul a trecut, blogul (pe atunci un loc al meu în încercarea regăsirii identităţii personale) a căpătat multe forme şi diverse tematici, în funcţie de perspectivele care apăreau la orizont şi bineînţeles, în funcţie de ceea ce se aşternea personalizat, văzut prin ochii mei. Multe persoane m-au incurajat de la început, alţii pe parcurs, şi mulţi dintre cei care i-am descoperit ulterior m-au învăţat multe doar prin modul lor de a fi şi de a scrie. Acum, după aproape 5 ani (chiar dacă eu sunt mult mai rar pe aici), mă bucur foarte mult să mai întâlnesc persoane care îmi spun că le e dor de posturile mele, şi în acelaşi timp persoane noi, care intră pentru prima dată pe aici şi le place ceea ce văd.

Tot din capitolul pasiuni şi hobby-uri, mai există o zicală care spune cam aşa: "Find something you love to do and you'll never have to work a day in your life". La prima vedere, i-aş putea da dreptate 100%. Uneori vine şi momentul când chiar poţi să îţi dai seama şi se iveşte o primă situaţie de acest gen. Depinde însă şi mult de limitele sau barierele care le întâlneşti în această situaţie, pentru că ele pot pune probleme imaginaţiei, creativităţii, şi drept urmare, libertăţii de a scrie. Până acum, aş putea spune că am fost relativ mulţumit...am reuşit să creez câte ceva şi pe un domeniu profesional, care să îmi placă foarte mult dincolo de nivelul de pasiune şi prin extindere să o corelez cu ideile avute de la bun început. Pe de altă parte, variabilele necunoscute la început, se descoperă de-a lungul timpului petrecut în ecuaţie şi îţi poţi da sau nu seama dacă cele 2 elemente pot merge cap la cap.

Şi mai sunt şi câteva momente de semi-plafonare, urmate de unul existenţial de revelaţie, atunci când după mult timp, vezi pe cineva cu aceeaşi privire în ochi pe care o aveai şi tu la un moment dat şi care vorbeşte cu la fel de multă pasiune ca şi tine...

And the rest is history...



vineri, 1 noiembrie 2013

Researching...(partea a treia)

Sunt mult prea puţine momente de linişte pură...între zgomotul acestei lumi care parcă nu se opreşte niciodată, alergatul după bani, autobuze/metrou, job, goana după fericire, iluzii, speranţe şi cai verzi pe pereţi, coexistenţa cu oamenii care nu mai ştiu parcă ce inseamnă valori, principii, să fii om şi veşnica înlocuire a măştilor, ne găsim aproape zi de zi într-o lume circumstanţială.

Bineînţeles, acest lucru nu pare să deranjeze foarte mult dacă stăm să ne uităm la genul de persoane enumerate mai sus. Undeva între aşa-zisul "anturaj" şi anumite "culturi" de natură locală, cel mai bine aparent se vor "adapta" tot cei care nu au o identittate personală...e puţin trist să vezi că societatea scoate pe banda rulantă roboţi, nu oameni, că educaţia, bunul simţ şi respectul par vorbe în vant pentru majoritatea covârşitoare a populaţiei, şi că mâna de oameni care chiar au fost crescuţi în acest spirit şi care vor fi ghidaţi mereu de detectorul de minciuni din piept, sunt consideraţi de fapt "ciudaţi".

Şi cu toate astea, noi continuăm să traim mult mai intens, mai cu însemnătate şi ştim să ne bucurăm şi de lucrurile ce par simple, dar care de fapt poartă cu sine mult mai multe decât s-ar putea vedea. Nu este poate cel mai simplu mod de a fi, cea mai uşoară cale de a rezista tentaţiilor, cel mai frumos sentiment să vezi că uneori munceşti pe brânci şi rezultatele par a fi sub microscop, dar cu siguranţă este calea noastră, din drumul pe care mergem, o investiţie în noi, pe termen lung, bazată pe vise, ambiţie, viziune, încredere în sine şi în Cel de Sus şi bineînteles, care aduce mereu un mic zâmbet şi un curcubeu, dupa o ploaie...