vineri, 31 decembrie 2010

Rappa_ru' si 2010

Iata ca a mai trecut un an(am mai intinerit cu un an pentru ca noi suntem cei care vin tare din urma si nicidecum nu imbatranim pana vreo 99 ani, 12 luni si o zi) si ne gasim din nou la cumpana dintre ani, moment ce trebuie sa ne gaseasca alaturi de persoanele dragi noua pentru a mai adauga o fila in paginile sufletului fiecaruia dintre noi pentru a ne servi drept impuls atunci cand vom fi prea suparati, stresati, obositi, sictiriti si asa mai departe, intr-un cuvant...cand vom avea lipsa de motivatie sau saturatie suprema...


Dar sa nu mai aberam atat de mult si sa afirm ca pot fara nici un fel de problema spune ca pentru mine anul 2010 a fost alaturi de varsta de 18 ani, cea mai frumoasa perioada a vietii mele in care toate mi-au fost asezate de Domnul la locul lor, in orice fel de domeniu, sper sa fi meritat toate acestea si sa cladim din nou pe acest substrat(sau de ce nu pe altul) o noua minunata perioada si in viitor. Sa enumeram aici(pentru a exemplifica ceea ce v-am spus mai sus) ca am trait o super poveste, am avut o super clasa(we are MUSATINII 12 Tza), bac, admitere, totul in regula, lucrurile au mers intr-o armonie ca niciodata, vara a fost challenging pentru a ma pregati pentru ceea ce avea sa vina, si iata-ma acum, amintindu-mi de acestea, si la fel de mult de frumoasele povesti alaturi de prietenii mei, de care ma leaga atat de multe momente pline de farmec.


Pana la urma a venit Mosu' si la mine, un pic mai intarziat ca era in dubiu daca poate circula cu sania prin spatiul aerian roman fara cauciucuri de iarna, dar mi-a adus ceea ce imi doream si anume putina liniste sufleteasca si impacare cu mine de Sarbatori, si pe langa acestea a facut echipa buna cu mine si cu tata si am initiat un nou proiect numit ACER ASPIRE(postul este o premiera de asemenea, fiind primul realizat integral prin acesta), deci ii multumesc mult pe aceasta cale.


In inchierea postului, promit sa fiu mai activ pe blog in 2011, ma rog la Dumnezeu sa aiba grija de noi, de toti, sa ne dea sanatate si putere de invatat/munca pentru a implini lucrurile pe care ni le propunem din drumul pe care mergem. 


La multi ani, toate cele bune, un an nou cat mai implinit si fericit tuturor ! Ne citim la anul ! Distractie placuta diseara pentru ca avem dubla sarbatoare !!!




duminică, 26 decembrie 2010

De ce nu mai stim sa ne bucuram ?

Iata-ne si in a doua zi de Craciun...sper ca ati petrecut momente frumoase alaturi de cei dragi, familie si v-ati bucurat de aceasta Sarbatoare foarte importanta pentru noi toti...dar mai stim oare sa o pretuim la adevarata ei valoare si semnificatie ?...isi mai aduce aminte cineva ca de fapt de Craciun sarbatorim nasterea Domnului si nicidecum nu trebuie sa "sarbatorim" luna cadourilor sau mai stiu eu ce stereotip pe care il folosesc jurnalistii nostri deontologi astazi ?...se mai bucura cineva la fel sau aproape la fel ca atunci cand eram copii ?...raspunsul cred ca il stim cu totii...si nu e cel pe care ni-l amintim a fi pana acum in urma cu cativa ani.


Dupa cum v-am mai povestit, pentru mine Craciunul este o sarbatoare speciala, in care simt acea bucurie care ma face sa retraiesc cu zambetul pe buze si cu amintirile in suflet si minte, momentele de cand eram copil...imi amintesc fericit de anii in care il pandeam pe Mos Craciun pentru a-l vedea si eu si a confirma povestea spusa de ai mei conform careia Mosul avea grija atat de bradul de Craciun, cat si de cadouri si venea negresit daca eu eram cuminte, de bucuria pe care o aveam cand vedeam zapada de Craciun, de mersul cu colindul si de toate celelalte lucruri ce faceau un Craciun sa fie cu adevarat Craciun. 


Mi-e greu sa spun asta...dar pentru prima data dupa atatia ani...anul acesta nu m-am mai simtit la fel de impacat cu mine de Craciun pe cat ma simteam in fiecare an...parca nu am mai avut acea bucurie sufleteasca si zambet frumos pe cat mi l-as fi dorit si pe cat de mult il asteptam. Au fost, e adevarat momente frumoase si in aceasta perioada, in care m-am bucurat de farmecul clipelor, dar ma gandesc fara sa vreau, din ce in ce mai des, ca odata cu trecerea timpului e posibil sa nu mai fie totul asa cum era odata...


E adevarat...traim parca alte vremuri...in care timpul alearga cu mult inaintea noastra si in care deseori uitam de noi si de cei dragi noua...se asterne incet, incet asupra noastra acel voal al superficialitatii si al obisnuintei, incat nu mai stim pe ce drum sa mergem, de unde am venit si de ce totul brusc devine monoton si fara semnificatie...cred ca acestea explica poate de ce nu mai putem sa ne bucuram cu adevarat atunci cand suntem fericiti, de ce parca toate zilele seamana intre ele aproape trase la indigo si de ce totusi una din marile Sarbatori ale omenirii, Nasterea Domnului, o petrecem inchisi in casa, stand si gandindu-ne nemuritor la ce s-a intamplat cu noi si avand in fata conturile de pe retelele de socializare, in care asteptam sa vedem cate mesaje frumoase primim in loc sa transmitem din suflet o urare calda celor la care tinem...


As vrea sa cred ca anumite circumstante ne fac sa avem gandirea aceasta, iar lipsa zapezii face ca totul sa fie neimbracat de farmec. 


Va urez sa aveti niste Sarbatori fericite, cu multa bucurie in suflete, sa fiti impacati cu voi si sa nu uitati de cei de langa voi ! Craciun fericit in continuare !



miercuri, 22 decembrie 2010

Si postul e ca sa nu ma uiti...

...nici cand o sa ai ani multi" spuneau cei de la Vank odata(ma rog un pic modificat, dupa cum veti vedea).


Am zis sa va ofer aceste 2 minunate melodii pentru ca sunt speciale pentru mine, pentru ca este un post la fel de special, cu numarul 400(si la mai mare !!!), si nu in ultimul rand pentru persoanele speciale din viata voastra !


P.S.: Pretuiti fiecare moment alaturi de cei dragi !
P.S.2: Sarbatori fericite si toate cele bune !




marți, 21 decembrie 2010

Eu, 12 Tza si Iorga

Stiti deja de multa vreme, cam de cand am inceput sa consider acest blog ca pe un spatiu al regasirii identitatii personale, ca sunt o persoana care pune pasiune in tot ceea ce face, sufletista si care incearca sa traiasca farmecul fiecarei clipe...de asta(printre multe altele) imi place sa fiu mereu alaturi de oamenii care mi-au fost si imi sunt dragi, alaturi de care am petrecut momente frumoase si care raman in suflete si ganduri, pentru ca o parte din drumurile noastre s-au intersectat intr-un mod cat se poate de frumos si minunat, creand ce astazi se numeste amintirea sau chiar trairea prezentului, iar o parte din inima mea a ramas darul meu pentru ei, spre a isi aduce aminte de acel nebun simpatic, glumet si pus pe fapte mari.


Asa se face, ca noi, clasa sarita de pe fix ce a terminat acum un an, si care s-a unit parca extrem de mult mai ales in anul de seniorat(daca il pot numi asa), am avut o mica reuniune acum vreo saptamana, pentru a sarbatori faptul ca un drag coleg de-al nostru s-a reintors pe meleagurile sale de bastina, pentru vacanta de Craciun, acesta studiind in alta tara. Ei bine, ieri am trecut(profitand si de faptul ca liceele termina miercuri si noi am luat deja vacanta...cel putin unii dintre noi) pe la colegiul nostru mult iubit(si la care ziceam in alte vremuri glorioase si de mult apuse ca nu mai venim si ca plecati vom fi, sa nu mai auzim :)) ) pentru a ne vedea, saluta si face urari celor ce ne-au ghidat pasii spre locurile in care suntem acum si care au fost castigate datorita muncii noastre si a lor deopotriva.



Revederea a fost mult mai mult decat frumoasa, aducandu-ne o mare bucurie in suflete si un zambet frumos pe fete, pentru ca fiecare profesor(incepand de la dirigu') ne-a primit cu bratele larg deschise, fiind foarte fericit ca ne revede si ca nu l-am uitat. Am stat de vorba prelungit cu multi dintre ei, primind sfaturi si facand schimb de opinii...probabil ne vom revedea curand pentru ca da...niciodata nu uitam de unde plecam, nu-i asa ?


duminică, 19 decembrie 2010

Bucuresti, acasa, weekendul si vacanta...

Dupa cum spuneam si in postul precedent(unde incepeau sa se concretizeze gandurile de vacanta), acum va scriu practic din prisma studentului aflat in prima sa vacanta de facultate...hmmm...nu as putea sa o compar cu nici una din celelalte vacante de pana acum pentru ca e altfel, si mai ales pentru ca nu imi mai pot aranja eu lucrurile la fel de bine pe cat o faceam in liceu, unde puteam sa gust din vacante si weekenduri la maxim...acum s-a mai schimbat povestea si trebuie sa imbin atat relaxarea, cat si pregatirea pentru frumoasa luna ianuarie care va fi de-a dreptul plina pentru mine...multe teste in asa-numita presesiune, si apoi prima sesiune de examene...ehe...Domnul sa fie cu noi, ca le facem noi pe toate:).


Dar sa lasam facultatea la locul ei(si anume in Bucuresti) si sa revenim la vacanta si la casa dulce. Am ajuns de vineri seara acasa, dupa un drum destul de aglomerat si cu mici probleme "in plus" de trafic, datorate zapezii, dar care infrumusetau parca taramurile patriei si aveau un farmec aparte. De vreo 2 zile ma odihnesc, relaxez si mai ales incerc sa imi fac ordine in ganduri, dar mai ales sa ma bucur cat mai mult de aceasta liniste pe care camera mea mi le ofera, nefiind nevoie sa mai lucrez dupa acelasi program obisnuit de weekend, in care veneam, ma vedeam cu cativa prieteni si colegi, ne bucuram cat mai bine de ziua de sambata, mai lucram ceva pentru facultate duminica, iar luni dimineata, back to work(cum ar zice englezul)...e parca un altfel de sentiment, de care pot sa spun ca imi era si nu mi-era dor...e o liniste frumoasa, dar poate fi uneori plina de ganduri si planuri...


Una peste alta, sper sa fie cat mai frumos, sa fiu cu bateriile incarcate si gata de treaba dupa aceasta perioada de 2 saptamani, in care sa ma bucur de Sarbatori si de intampinarea noului an alaturi de cei dragi, dar si in care sa mai am timp de pasiunile si de acele lucruri pe care deseori le ignor, datorita timpului.


Eu va urez de pe acum sa aveti o perioada minunata si odihnitoare pentru ca oficial a venit...VACANTA DE IARNA !!!

joi, 16 decembrie 2010

Ganduri de vacanta

Bine v-am regasit ! A trecut o vreme de cand nu am mai fost prezent pe aici(oricat de mult mi-as fi dorit), dar iata-ma inainte de vacanta de Sarbatori, cu niste timp liber prezent mai mult ca de obicei si cu chef de viata, de a ma bucura de pasiunile mele si de a spera ca in aceasta perioada frumoasa de 2 saptamani ce va veni, voi reusi sa imbin toate lucrurile si planurile pe care doresc a le realiza, in scopul de a imi incarca bateriile si de a ma bucura de fiecare moment.


As avea multe sa va povestesc, legat de orice, dar sper sa reusesc sa fac asta in fiecare dintre viitoarele mele posturi. Abia astept sa va citesc pe voi, cei care nu ma uitati si ma cititi, chiar daca eu nu sunt prezent mereu printre voi, sa ma bucur de timpul liber si sa incerc sa aduc acest blog la statutul pe care il avea acum ceva vreme si cand se gasea printre prioritatile mele.


Dar destul cu vorbareala...va las aici o melodie frumoasa si sa ne citim cu placere si de acum incolo !


joi, 25 noiembrie 2010

Capcanele timpului

Iubesc diminetile linistite...e acel sentiment absolut incantator cand te trezesti dimineata si vezi ca este frumos afara si ca totul in jurul este foarte impaciuitor...si nu, inca nu este weekend...este doar o zi de joi(cum doar o zi de joi ?...de parca m-as mai intalni vreodata in viata cu aceasta zi de joi...) in care pot parca sa ma bucur de frumusetea unei dimineti si unei zile aparte fata de celelalte...este genul acela de zi cand stai si admiri cerul, forma norilor si soarele si iti trec prin fata ochilor franturi si episoade din sufletul de copil, ale carui raze il trezesc duios de asemenea.

Cate momente...atatea ganduri...cate bucurii...atatea amintiri...cate persoane speciale...atatea parti din suflet daruite...si toate alcatuiesc marele puzzle, pe urmele caruia mergem mereu inainte si cu sufletul mai bogat pe zi ce trece...

Imi place sa filozofez(dar asta nu e un lucru nou)...imi place sa admir natura in toata splendoarea ei, sa ma bucur de privelistea oferita si de copilul din mine ce zambeste si este fericit mereu pentru ceea ce iubeste...si cand ma gandesc la acest lucru, zambesc, sunt fericit si iubesc si eu odata cu el...pentru ca da..."timpul trece si invat incet sa evit capcanele" pentru a nu ma pierde in aceasta lume, in care deseori nu stii unde sa te indrepti...

E foarte bine sa imi amintesc uneori de niste lucruri importante...am ajuns la concluzia ca este nevoie cateodata ca circumstantele sa iti aminteasca uneori de sistemul tau de valori si de identitatea personala pentru ca se intampla ca uneori sa se adauge putin mai mult praf ca de obicei pe arhiva sufletului si sa se invecheasca ireversibil...

Si iata cum, uneori ajungi sa iti dai seama ca nimic nu s-a schimbat, doar peisajul este altul...si ar fi bine sa nu facem act de prezenta in fiecare peisaj intalnit pentru ca metamorfozele si taramurile fermecate(alias mai verzi) exista doar in basme, iar timpul este mult mai neiertator cu noi decat in acestea...

Ma bucur ca Domnul imi da ocazia si prilejul atunci cand benzile sunt reversibile sa imi pot da seama de fapt care este drumul pe care merg, unde ma indrept, de unde am venit si prin ce am trecut ca sa pot fi astazi aici exact asa cum sunt...sistemul de valori este poate cea mai importanta veriga pe care se bazeaza identitatea personala si care deseori se rupe din diverse motive cauzand pierderea lantului de ambele parti...

Cat despre mine...chiar daca dau senzatia si daca fac compromis dupa compromis pentru a lupta cu mai multa determinare si pasiune in ceea ce cred si pentru cei dragi, raman aceeasi persoana sufletista care iubeste la nebunie sa traiasca farmecul fiecarei clipe.

miercuri, 24 noiembrie 2010

Linistea plina de ganduri

A trecut putina vreme,
De cand nu am mai scris poeme,
Dar nu am vrut sa imi exprim gandurile
Mai-nainte de vreme...
Si iata ca timpul geme...
Si totusi curge alene...
Si iar merge-n pas cu mine spre o noua vreme...
Parca prea devreme...
Sau doar spre vreme...
Spre care vreme ?
Pe care viata ne-o asterne...
Din drumul dus-intors din perne...
Atatea vise si dorinte stinse
Sau poate aprinse...
Si alimentate cu pasiuni nestinse...


Si in linistea noptii, 
Acum, cand luna este-n centrul boltii, 
Atat de minunata si deplina
Precum o melodie lina,
Vine un gand ce ma nelinisteste
La fel de mult cum copilul traieste...
Si se gandeste...
Dar el zambeste...
Pentru ca linistea graieste
Si gand in suflet-ntipareste...


Si totul este imprimat in suflet
Ca-n zilele mai triste sa domneasca un zambet...
Si cum linistea s-a asternut de mult
El stie sigur ce are de facut...
Si a facut...si este tot gravat
Pentru c-asa amintiri si persoane nu-s de uitat...
Si a sperat si spera in continuare
Ca ploaia gandului sa se transforme-n soare...


E o scrisoare...si acum tacerea urla in continuare
Spre linistea imbietoare...
Fara sau cu o unica culoare...
Spre visul numit COMUNICARE...

joi, 18 noiembrie 2010

Space bound

Pentru seara aceasta va recomand o super piesa marca Eminem. O seara frumoasa si bineinteles, enjoy !


duminică, 14 noiembrie 2010

We want a better place for our children !

Urmaream mai devreme pe blogul Maradei un clipulet, pe care vi-l voi prezenta si eu la sfarsitul postului si ma gandeam ca intr-o zi fiecare ne vom dori sa devenim parinti...oare ce lume va fi atunci, si in ce circumstante ne vom afla ?


Farmecul momentelor ne va ghida prin viata...pana atunci, ar fi bine sa ne gandim putin la unele lucruri...


Formatiile cu care am crescut - partea a doua

Si cum azi e duminica, v-am pregatit alte 2 melodiute de pe vremea cand subsemnatul era mai mic si asculta...







Enjoy !

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

AIESEC Inductie - experienta Bloody Merry

Eheee...a venit si weekendul numarul 3, pe care o sa il petrec cel mai probabil uitandu-ma la pozele pe care le-am realizat noi(ca si grup) in saptamanile trecute, gandindu-ma la oamenii acestia minunati pe care i-am cunoscut si pe care mi i-am facut prieteni, si la modul cum am colaborat, comunicat, glumit, distrat...in 2 cuvinte BLOODY MERRY.


Probabil va intrebati despre ce tot aberez eu pe aici...despre perioada de inductie AIESEC desigur...v-am spus eu intr-un post precedent ca am fost impartiti in 5 grupe...ei, bine, dupa cateva traininguri in care am lucrat in echipa, in prima saptamana, a venit si primul weekend in care am interactionat mult si bine...a fost perioada cand ne-am gasit identitatea de grup...si cum eram grupa RED, dupa indelungi dezbateri si discutii, am ales sa ne numim BLOODY MERRY, sa avem un logo pe care o sa vi-l arat mai tarziu putin si sa afirmam cu putere ca "WE'VE GOT BLOOD !!!"


Timpul trecea cu repeziciune, asa ca dupa ce identitatea 
noastra a fost confirmata, ne-am reunit cu alt grup si am dat drumul la primul party din AIESEC pentru mine si pentru noi...ce pot sa zic decat...INCREDIBIL !!!...as putea spune cu cea mai mica lejeritate ca a fost ceva ce imi lipsea de multa vreme...ne-am distrat foarte bine, intre noi si celalalt grup, muzica super, oameni super si am invatat si cateva roll-call-uri AIESEC...nebunie curata !!!


Nu ma mai simtisem asa fresh intr-o dimineata de multa vreme...aparent partyul era de vina:)...si asta avea sa fie inceputul nostru glorios, pentru ca weekendul care venea(respectiv cel care a trecut) urma sa avem Weekend Outdoor...si unde oare se intampla acest lucru ?...la 30 km de acasa...la Cheia...cand am auzit, am zis ca nu e adevarat...dintre toate orasele din tara asta, AIESEC mergea la Cheia, permitandu-mi astfel sa fac un gen de 3 in 1...sa ajung acasa, unde sa stau si eu cu ai mei, sa ma linistesc dupa 2 saptamani de munca, sa merg cu AIESEC in outdoor si sa ma bucur de aerul curat de la mine de la deal-munte, sa admir cerul instelat si linistior noaptea, dar si sa admir peisajul alaturi de una din marile mele iubiri, masina(imi place la nebunie sa conduc, mai ales pe drumuri cu super peisaje). Deci cine ar fi crezut ca asa ceva se poate intampla ?...cred ca mai nimeni...cum le aranjeaza Domnul pe toate:).


Acel weekend a fost de altfel de poveste si el...o sa imi amintesc cu placere de momentele petrecute in grupuletele pentru taskuri, cand ne chinuiam sa trecem fetele printre laserele interscotchoase ale spionilor AIESEC, cand ne invarteam legati de maini si de picioare in cerc pentru a muta obiectele de pe o masa pe alta, cand cautam legati la ochi cu esarfe(detectivii priceputi), obiecte pentru alcatuirea unui cort(adapost pentru bombe), cand treceam "antidotul" dintr-o galeata in cealalta prin intermediul paharelor cu o mana, si cu cealalta rotind-o incotinuu de zicea lumea ca salutam extraterestrii sau cand puneam piesa langa piesa, incercand sa alcatuim un hexagon de hartie...ce amintiri frumoase...ce oameni speciali...bineinteles partyul de dupa avea sa finalizeze ceea ce incepusem noi in timpul zilei...jocul, munca si colaborarea in echipa...mai ales pe ringul de dans...



  Si uite asa, stand pe scaun si povestind experienta mea din BLOODY MERRY, toate amintirile acestea isi iau locul lor in sufletul si mintea mea. Azi si maine sunt programate interviurile finale, si de marti unii vom face parte din AIESEC, iar unii nu...un lucru e sigur...prietenii nebuni din BLOODY MERRY sunt ca de obicei, fericiti, zambareti si cu sangele bine pompat in venele echipei.







AIESEC Inductie - experienta trainingurilor

O mare parte din ceea ce am facut noi in cele 3 saptamani de inductie s-a numit training...adica niste oameni(fie ei membri, coordonatori de echipe, de proiecte, presedinti, vicepresedinti AIESEC or so on) se ocupau de noi in fiecare zi pentru a ne ajuta sa ne extindem orizonturile si pentru a ne face sa ne dam seama(chiar daca uneori mai stiam aceste lucruri) de cativa pasi esentiali care ar trebui sa ii avem in vedere si sa ii punem in practica la varsta si in situatia noastra.


Iata cum am fost instruiti in multe moduri interactive, cum am lucrat in echipa mici, dar si mari, cum am invatat sa comunicam, sa ne exprimam ideile intr-un mod coerent, sa ne dam seama care sunt cele mai importante lucruri cand venea vorba de orice, sa stim sa ne argumentam parerile intr-un mod obiectiv dar si subiectiv in acelasi timp si sa reusim sa crestem in fiecare zi cate putin, spre a fi niste tineri mai pregatiti cu fiecare zi pentru viitorul in care facem primii pasi.


Am cunoscut oameni si povesti extraordinare, atat aflati in exchange la noi in tara(din India, Grecia si chiar China), cat si actuali team-leaderi care au fost plecati ei in alte tari si s-au intors pentru a aplica ceea ce au invatat acolo, am invatat sa ne cunoastem valorile(daca mai era inca nevoie) si sa le intarim pe zi ce trece, crezand in ceea ce suntem si legand in continuare zale la puternicul lant care trebuia a fi pana acum format. Am invatat ce inseamna un agent al schimbarii, ce calitati ar trebui sa aiba, cum ne influenteaza pe noi o astfel de persoana si mai ales ce ne lipseste sau mai trebuie fortificat pentru a fi noi la randul nostru un astfel de agent. Am vazut cat de usor poate fi sa colaborezi si sa comunici cu echipa si echipele, cum iti poti da seama de ceea ce iti place si ca oamenii acestia de la AIESEC isi pun pasiunile si ambitiile la un loc pentru a face din ei si din ceilalti, parte integranta a istoriei de grup si personale.


In final, ni s-au descris departamentele, subdepartamentele, posturile si obligatiile fiecaruia dintre ele, dar si programele desfasurate in prezent si in viitorul apropiat de catre AIESEC. Alaltaieri a fost ultimul training...in care fiecare dintre noi isi stabilea intr-un mod interactiv tintele si aspiratiile...si cum se poate face mai bine acest lucru decat colaborand, comunicand si avand drept coordonator un om care sa faca atmosfera ?...


Ca un ultim salut pentru aceasta perioada de inductie...HEY AIESEC...YO BITCH !!!

AIESEC Inductie - experienta task si alumni

La inceputuri(adica prin prima saptamana), dupa ce ne-am cunoscut mai bine, ni s-a desemnat cate un alumni si un task pe care ni-l alegeam noi pentru a-l duce la bun sfarsit pana la jumatatea saptamanii numarul 3. Ma veti intreba ce este acela un alumni...ar putea sa nu fie cea mai buna sau formala definitie pe care o voi da eu acum, dar zicem asa...alumni-ul este o persoana care a fost parte integranta din AIESEC si care acum a terminat stagiul, parcurgand toate etapele pregatirii sale din interiorul organizatiei, cat si facultatea si este in proces de angrenare sau deja in noua sa cariera.


Fiecare dintre noi, trebuia sa isi gasesca ceilalti membrii din celalalte echipe care aveau acelasi alumni, respectiv acelasi task, sa se intalneasca cu acesta, si sa colaboreze spre o rezolvare cat mai buna a taskului. 


Eu mi-am ales sa realizez pentru task o baza de date cu viitorii parteneri media AIESEC Bucharest, impins mai ales de pasiunea mea cea mare pentru bloguri si bloggeri(cum am auzit de asa ceva, am zis...clar...asta e pentru mine). Taskul nu a fost chiar atat de simplu pe cat parea la prima vedere, mai ales ca trebuia sa realizam mai multe sheet-uri pe vreo 10(cred) categorii din diverse domenii in care sa includem publicatii online si offline, date de contact, nume si functie, si sa promovam intr-un mod corespunzator imaginea AIESEC, mai ales prin profilul media pe care il aveau potentialii viitori parteneri. Am lucrat in echipa cu 3 fete(au fost de treaba si am colaborat bine) si ne-am impartit cum am putut mai bine sarcinile, reusind dupa parerea noastra si a coordonatoarei noastre sa scoatem un rezultat bun(cam spre 85% ne-am gandit noi...pentru ca unele date de contact nu erau complete 100%, in ciuda research-urilor noastre). Pe mine a picat finisajul bazei de date, lucru ce mi-a mancat din somn si timp(aproape complet vreo 2 zile), dar ma bucur ca a iesit bine si ca a meritat efortul. 


Intalnirea cu alumni-ul a fost una de poveste...un om extraordinar, de la care am o gramada de lucruri de invatat...omul a ajuns intamplator in AIESEC, printr-o imprejurare si mai apoi continuand ceea ce ii placea sa faca, s-a implicat mult, s-a cunoscut pe sine insusi si si-a dus ambitiile si pasiunile pana la modul in care a ajuns presedinte AIESEC ROMANIA in anii '98-'99. Povestea lui in AIESEC incepe in '94 si se termina prin '99...modul cum a reusit sa parcurga pasii sunt demni de respect...ceea ce m-a impresionat poate cel mai mult dincolo de parcursul profesional, este ca omul acesta nu a uitat poate cel mai important lucru din viata sa...sa fie om cu adevarat...pana si acum, marturisea el, inca are intalniri la 2-3 saptamani cu colegii din liceu, cu colegii de atunci din AIESEC, cu prietenii sai de atunci si de acum, iar la cateva luni se intalneste cu prietenii sai din lumea mare, alaturi de care a impartit presedentia AIESEC  pe glob, si impreuna cu care sunt de nedespartit(spunea ca isi stiu pe de rost numele copiilor, datele de nastere ale lor si ca tot timpul vorbesc indiferent de ceea ce se petrece si ce probleme apar).


Ce mai poti sa zic dupa ce m-am intalnit cu un astfel de om ?...decat RESPECT si ca ma bucur ca l-am intalnit si am avut ocazia sa ii aflu un 0,001% din povestea vietii sale:).

Mi-aduc aminte...

Hmmm...ma tot chinuiam sa gasesc piesa asta neamintindu-mi numele ei...stiu ca nu am mai ascultat-o de mult...aparent m-a gasit ea pe mine...multe amintiri frumoase ies la iveala din coltul lor de suflet si minte si imi fac pielea de gaina...ca intotdeauna, VERITASAGA NU SE ASCULTA, SE SIMTE !!!


Enjoy !


miercuri, 10 noiembrie 2010

Beautiful evening

Si pentru ca seara aceasta sa fie si mai placuta si mai minunata...


Ma tot gandeam...

...cand o sa am timp si eu sa respir putin si sa ma relaxez, expunandu-mi ideile aici si bucurandu-ma de una dintre pasiunile mele(de care rar am timp, din nefericire, dar gasim noi). Si uite ca am gasit...si culmea, intr-o zi in care sunt super obosit si in care am lucrat de dimineata pana seara aproape fara intrerupere si in care ar fi trebuit sa pic pur si simplu intr-un somn linistitor...iata ca momentan sunt destul de fresh(curioasa treaba, mai ales la cat de mult m-am odihnit in ultimele 2 zile).


Dar sa terminam cu chestiile astea care ne fac contextele favorabile pentru scuze si sa ne bucuram de momentul acesta. In ultima perioada am fost destul de pus pe ganduri din punctul de vedere mai ales al acestui timp liber pe care nu prea il aveam...incepusem sa imi fac probleme destul de mari din pricina faptului ca nu puteam sa gasesc un echilibru intre facultate si activitatile pe care mi le propuneam in timpul liber, si mai ales trebuia sa impac si invatatul cu cele 2...multumesc Lui Dumnezeu s-au mai echilibrat si stabilizat lucrurile.


Incepusem sa va vorbesc acum ceva vreme despre mine si experienta AIESEC, de perioada de inductie in care ma aflam(3 saptamani). Iata ca am ajuns la sfarsitul celei de a 3a si pot spune cu certitudine ca nu m-am transformat intr-o alta persoana, dar pot spune cu fericire ca mi-a placut la nebunie aceasta perioada in care am fost "in interior". Ma bucur foarte mult ca am reusit sa acumulez experienta unor traininguri(de care va voi vorbi pe viitor), sa cunosc multi oameni si povestile lor, sa imi extind orizonturile si sa ma cunosc putin mai bine cu fiecare zi care trece. Cel mai important aspect mi se pare de departe faptul ca prin cele 2 sau 3 ore petrecute pe zi din timpul liber, chiar simteam ca am facut ceva util, care imi placea si pe care l-as fi mai facut in continuare daca somnul imi permitea:)).


Apropo de zile libere, zile ocupate, timp putin si timp ocupat...e uimitor uneori cum te poti mobiliza si realiza totul cu o determinare de fier...ca de obicei...vesnica problema cu teoria, practica, vointa si confortul spiritual. 


Sa aveti o seara frumoasa !

luni, 8 noiembrie 2010

I don't wanna lose you

Weekendul acesta mi-a adus aminte de frumusetea copilariei, a locurilor unde am crescut si mai ales de farmecul fiecarei clipe pe care viata ti-o ilustreaza si pe care trebuie sa stii sa o apreciezi la adevarata sa valoare:).


P.S.: O sa revin cu mai multe povestiri in articolele viitoare. O seara frumoasa si mai ales, enjoy !


vineri, 5 noiembrie 2010

miercuri, 3 noiembrie 2010

Biografia lui Rappa_ru'

Am gasit la Strumfita cu esarfa o leapsa simpatica...si cum nu mai preluasem de mult una din aceste lepse, dar si pentru ca subiectul mi se pare foarte tare, am zis sa imi aduc aminte de ceea ce sunt astazi, de sufletul de copil care traieste astazi foarte prezent in acest tanar aflat la granita cu maturitatea, intr-un cuvant de mine...de la cele mai mici varste pana in prezent. Sa incepem...

la 6 luni : nu stiu daca imi aduc aminte de ceea era pe atunci...stiu ca eram neastamparat(am reusit sa sar dintr-un fotoliu si sa imi creez niste problemute) si ceream foarte multa atentie, pentru ca nu o lasam pe mama sa plece nicaieri fara mine si aparent anuntam de pe atunci ca nu imi plac jumatatile de masura:)).

la 4 ani : m-au invatat ai mei sa citesc, sa incep incet, incet sa scriu, si eram fascinat de casetele cu povesti pe care le ascultam la casetofon si de cele pe care incepusem sa le descopar prin cuvintele citite. Eram deja la a doua gradinita(la departare de 12 km fata de localitatea mea), asta pentru ca era aproape de locul de munca al mamei mele si era cu program prelungit, astfel incat ai mei puteau sa stea linistiti la servici(asta cat reuseau, pentru ca nu imi placea deloc si eram destul de determinat sa plec de acolo:)) ).

la 6 ani : era ultimul an de gradinita si incepuse in sfarsit sa imi placa. Aveam un prieten care ma astepta in fiecare dimineata cu pachetul de carti si ne jucam tot felul de joculete(imi aduc aminte cu bucurie si cu tristete de el pentru ca ulterior, dupa vreo cativa ani a trecut in cealalta lume si eu nu am avut idee pana la un moment dat). Imi facusem cativa amici buni si eram practic in prima "gasca de prieteni" si lucrurile se mai asezasera. Stiam deja sa fac inmultiri si impartiri si ma pregateam de "lumea mare" si maretele olimpiade de care tot auzisem(asa vedeam lucrurile pe atunci).

la 7 ani : abia asteptam sa merg la scoala...doamna mea invatatoare(cu care am ramas intr-o relatie aparte si astazi) ma cunostea de multa vreme(eram vecini si ii cunostea pe ai mei)...se cam ingrijorase pentru ca stiam aparent destul de multe pentru clasele primare si se gandea sa nu cumva sa ma plictisesc sau sa ii deranjez pe ceilalti. Nu a fost asa...mi-a placut la nebunie la scoala(avea sa imi treaca din gimnaziu:)) ).

la 8 ani : am avut una din primele dezamagiri majore(am luat un B...si am avut cate unul pe fiecare an din ciclul primar :)) ). Imi facusem un prieten bun cu care am stat in banca vreo 3 ani si jumatate si apoi in liceu inca o jumatate...totul era inocent de frumos.

la 9 ani : m-am apucat de cursurile de chitara clasica(in urma unor discutii alor mei cu niste cunostinte la o petrecere a finilor mei, care aveau o fata ce practica aceste cursuri). Initial nu mi-a placut, eram speriat de profesor(care era un om extrem de bun si sufletist, aveam sa decopar mai tarziu) si voiam sa renunt. Apoi am devenit pasionat si eram unul dintre preferatii profului meu, alaturi de cativa oameni de care imi aduc si acum aminte cu placere...la recitaluri si repetitii, parca nu ne mai venea sa plecam...ne intelegeam atat de bine, atat in acorduri si note, cat si cand chitarile noastre se odihneau.

la 10 ani : m-am indragostit pentru prima data...sau ma rog, asa credeam...eram un baiat foarte timid si bineinteles ca nu i-am spus fetei respective ceea ce ma apucase:))...eram rusinat rau...si uite asa, intram pe o cale cu sens unic care avea sa ma schimbe definitiv.

la 12 ani : trecusem deja prin dezamagirea provocata de povestea de mai sus(daca ma intrebati acum, imi dau seama ca numai timiditatea a fost in mare parte de vina, dar ce stiam eu pe atunci ?:)) ). Cert e ca am suferit destul de tare atunci(pe cine pacalesc, eram devastat de-a dreptul) si cred ca a fost una din primele dati cand realitatea m-a lovit radical, aratandu-mi ca oamenii nu sunt chiar asa cum par.

la 14 ani : trecusem la o alta scoala deja de un an...ma intorsesem in Valenii de Munte(unde facusem 3 ani de gradinita), in clasa a 6a, aterizasem intr-un colectiv care din nu stiu ce motiv, nu ma suporta(venisem eu de la tara sa le iau lor mancarica si premiile:)) ). Nu imi placea deloc la inceput(nici colegii, nici unii profesori), dar am reusit sa ajung la ceea ce mi-am propus prin ambitia care m-a determinat din ce in ce mai tare(vazand circumstantele). M-am regasit in melodiile lui Bitza si am inceput sa ascult din ce in ce mai mult rap. Am reusit sa prind primele mele 3 nationale...in clasa a 7a(boboc la chimie) si apoi 2 in clasa a 8a, tot legate de chimie si stiinte. Am dat CAPAC-ul, am intrat primul la acelasi liceu la care facusem si gimnaziul(Colegiul National "Nicolae Iorga") si am petrecut cu prietenii mei(cu care sunt si acum in relatii foarte bune si ne amintim deseori de intamplarile noastre impreuna de-a lungul timpului) una din verile noastre de neuitat. 

la 15 ani : ma bucuram de clasa mea cea noua din liceu...era cu totul diferita, o clasa deosebita cu niste oameni speciali cu care m-am inteles foarte bine si vreau sa cred ca o sa pastram relatiile peste ani. Timpurile erau altele...si "dezmortirea" mea era aproape completa...a, da...si a inceput perioada nebuna...clubbing-ul:))...m-a tinut vreun an si jumatate:))

la 16 ani : imi facusem inca cativa prieteni buni si dupa o saptamana de scoala ne intalneam mereu in weekend pentru a petrece intre noi cum o stiam noi mai bine:). Totul era frumos si cu un farmec aparte...asta pana cand m-am indragostit din nou...vechiul copil ranit parea in proces de vindecare...dezmortirea era aproape completa...dar vechile obiceiuri au murit greu, asa ca am trecut printr-un alt proces de maturizare in urma acestei povesti...si am dat intr-o alta succesiune de povesti pur si simplu fascinante...

la 17 ani : eram in revenire...am cunoscut o persoana speciala care mi-a fost alaturi si am trait farmecul vietii alaturandu-ne povestile de viata...parea sa fie ca in basme...atatea asemenari si lucruri aproape like magic...eram de-a dreptul fascinat, vrajit...si a fost o poveste frumoasa care a durat 3 luni si in care am reusit sa trec in sfarsit peste problemele pe care le aveam inca de mic cu timiditatea...aprecierea mea a fost pur si simplu foarte mare si zburam deasupra norilor cu aripi de ingeras...prabusirea s-a produs destul de brusc...a fost o vara interesanta atunci...nu am vrut cu nici un pret sa accept ceea ce urma, si pentru asta m-am autolovit destul de tare...a urmat apoi constientizarea(dupa ceva vreme) si o jumatate de vara pe care nu cred ca o pot uita vreodata...eu si prietenii mei...nothing else mattered...fotbal, filme, plimbari, iesiri la bai, cascade, cu cortul, iesiri cu masina, admirarea frumusetilor naturii si cate si mai cate...WHAT A SUMMER !...a venit a 12a si scoala de soferi(pe care de abia o asteptam...eram innebunit)...

la 18 ani: am avut majoratul cu toti cei apropiati ai mei(a fost super), am votat, a venit permisul si un dar de Mos Craciun primit mai devreme si la care nu ma asteptam...o persoana foarte speciala in viata mea, impreuna cu care am trait momente extraordinare in toata perioada care urma...a urmat Craciunul, Revelionul, fiecare zi parea plina de farmec, intre colegi eram foarte apropiati si totul mergea ca pe roate. A fost cea mai tare perioada din viata mea pe toate planurile, de care probabil o sa imi aduc aminte cu placere peste ani si ani...a venit banchetul, meciul, bacul, admiterea la facultate(si Domnul le-a asezat pe toate parca exact cum speram eu), perioada de dupa ele si farmecul fiecarei zi plina de impliniri nu inceta sa creasca:). 

In prezent : ma gandesc ca vara trecuta a fost una din cele mai ciudate veri ale mele(chiar daca a fost plina de impliniri) pentru ca nu am reusit sa fac mai nimic din ceea ce mi-am propus si am ramas destul de dezamagit din aceste motive...mai am mai putin de o luna si fac 19 ani...toamna nu este chiar anotimpul meu preferat, si acum imi scriu povestea de boboc student cu alte ganduri si idei decat aveam acum o vreme...sper ca pe zi ce trece lucrurile sa se linisteasca si imi intre in reflex modul de viata de student...ca de obicei, incerc sa imi dezvolt identitatea personala cat de mult pot, si sa nu uit cine sunt, de unde am plecat, si mai ales sa nu deviez de pe drumul pe care merg, adaugand cate o banda utila la momentul oportun.

Sper ca v-a placut povestea mea si sa ne citim placut in continuare ! Am o curiozitate...deci ii pasez leapsa lui Bogo, si bineinteles cui mai are placerea de a o prelua. O noapte linistita !

duminică, 31 octombrie 2010

Bloguri si bloggeri

In ultima perioada s-au inmultit foarte mult numarul blogurilor din Romania...daca nu ma insel, am impresia ca cifra se situeaza undeva pe la 60000, acest lucru putand fi privit din multiple perspective...n-as putea spune ca am cine stie ce super experienta in ale bloggeritului, desi mai am putin si implinesc 2 ani de cand eu si Find yourself again va umplem aceste randuri in incercarea de a va face sa fiti tot voi cei care aveti identitatea personala bine dezvoltata si o personalitate unica pentru a ajunge acolo unde va doriti, spre visele si aspiratiile voastre. Acelasi lucru incerc sa il fac si eu in fiecare moment, al carui farmec trebuie gustat si savurat din plin...nu iese mereu, dar banuiesc ca tot timpul trebuie sa iti imbunatatesti performantele si sa iti extinzi orizonturile.


Revenind la ideea cu bloggerii si blogurile, vorbeam zilele trecute cu un prieten despre acest domeniu...initial, totul plecase dintr-o gluma, dar mai apoi, stand si gandindu-ma putin, incercam sa gasesc ceea ce defineste cu adevarat un blogger si eventual niste calitati pe care acesta le-ar putea avea...ce inseamna un blog de fapt ?...o pagina pe care fiecare si-o defineste si personalizeaza in modul cum doreste si se simte capabil, incercand sa o faca cat mai placuta de lecturat, iar oamenii sa intre, sa citeasca, sa invete ceva si sa uite de problemele de zi cu zi, citind si impartasind opinii alaturi de autor si ceilalti cititori.


S-ar putea spune ca bloggerii sunt o comunitate mare ce au un scop comun...un alt mod de a interactiona si de a exprima ceea ce gandesc, simt, traiesc si experimenteaza...si da, nu cred ca exista o definitie a bloggerului si ca exista un model al bloggerului de succes...cred ca si aici, ca in orice domeniu, este vorba din nou de pasiune si de ambitie si de cat de bun poti fi(sau vrei sa fii) in ceea ce faci + promovarea pe care iti doresti sau nu sa o realizezi...cum spuneam eu...totul pleaca din interior...


Ca o continuare intre ceea ce am scris eu aici, va recomand un blog interesant si cum poate fi definita povestea unui hacker...imi veti spune ce legatura are un hacker cu un blogger ?...pai...ramane de vazut. Va recomand cu placere povestea si blogul.


O zi cat mai frumoasa:) !

Formatiile cu care am crescut

Inca din vara trecuta(sau chiar din primvara) ma gandeam sa dezbat acest subiect. Vazusem intial pe MTV un program de muzica intitulat parca "Romania gen..." care ne amintea de formatiile, melodiile si mai ales ce muzica se asculta pe acele vremuri cand, eu cel putin, aveam pe undeva intre 8 si 10 ani...mi s-a parut foarte tare ideea asa ca am vrut mereu sa ii dau curs. Cel mai recent mi-a readus aminte de aceasta un prieten, intr-o seara, cand stateam si depanam amintiri pe cateva astfel de melodii...si uite asa...se renaste ideea...


Drept urmare, in fiecare saptamana, probabil in ziua de duminica, voi posta cateva din melodiile pe care am crescut si care ma fac sa ma simt din nou copilul de altadata.


Va mai aduceti aminte de baietii si fetele acestea ?




Eu si AIESEC - first week

Dupa cum spuneam si in postul precedent, timpul pe care fiecare il dozeaza in felul sau personal e o stare de fapt...ceea ce conteaza este sa nu simti ca a trecut degeaba pe langa tine si ca ai reusit sa faci ceva pentru bunastarea ta personala, pentru starea de spirit sau pentru libertatea mintii si largirea orizonturilor.


Plecand de la aceasta premisa, trebuie sa va spun ca saptamana aceasta a fost una foarte tare din o gramada de puncte de vedere(sper sa urmeze multe altele si sa fi fost inceputul acum). In ordine cronologica(daca se pot spune asa), pot sa va spun ca saptamana trecuta am reusit sa trec de interviurile de grup si individual de la AIESEC si de luni am intrat in perioada de inductie care va consta in 3 saptamani in care fiecare dintre cei aflati ca si mine aici, va afla cu ce se mananca AIESEC, ce poate face aici, cum poate sa acumuleze experienta, sa cunoasca si sa interactioneze cu multii membri atat nationali cat si internationali, sa cunoasca povestile actualilor membri si multe alte lucruri interesante. Dupa aceste 3 saptamani urmeaza sa vedem cine devine AIESEC-er cu acte in regula, daca se pliaza pe organizatie si aceasta pe el.


De luni, am fost impartiti in 5 grupe de aproximativ 45-50 membri, fiecaruia atribuindu-se 3 coordonatori(care ne indruma spre ceea ce avem de facut zi de zi, fiind un gen de mentori). E interesant sa auzi cum actualii tai "sefi" treceau prin acelasi gen de experiente ca si tine acum un an si cum se descurcau. In acest fel pot spune ca sunt destul de fascinat de modul cum imi "sacrific" 2 sau 3 ore din viata pe zi pentru a participa la actiunile, prezentarile si toate activitatile acestei organizatii(cum spuneam, simti ca faci ceva pentru tine si se cunoaste). Am inceput prin a ne cunoaste mai bine, interactionand, prin diverse joculete, dupa care fiecare si-a ales un task, un biletel cu un alumni(un membru sau fost membru caruia trebuia sa ii afli povestea) si o lista cu acronime pe care membrii le folosesc si pe care trebuie sa le descoperim(intrebandu-i pe multi dintre ei astfel incat sa nu glumeasca cu noi). Primele 2 sarcini se realizeaza in echipa cu cei din celelalte echipe care au task-ul comun si pe care trebuie intr-un fel sa ii gasesti...dupa vreo 2 zile de "alergari" puternice, am reusit sa ii gasesc si ne pregatim de treaba.


Ca un apropo aici, sarcina mea este sa realizez o baza de date cu viitorii parteneri media AIESEC Bucuresti(si aici vorbim de jurnalisti, bloggeri, publicatii care sa scoata in relief valorile si lucrurile benefice pe care un student le poate invata din aceasta cea mai mare organizatie internationala de studenti). Pentru a detalia mai bine acest aspect, putem spune ca AIESEC iti ofera oportunitatea sa iti dezvolti orizonturile, sa devii ceea ce vrei tu sa fii, punandu-ti in valoare abilitatile, capatand experienta pe care o ai nevoie pentru a merge paralel cu facultatea la care studiezi, si bazandu-te pe lucru in echipa, pe asumarea responsabilitatilor in sarcini reale care implica lucrul cu firme si oameni din toate domeniile din diferite tari. Sunt mai multi pasi pe care ii poti urma in functie de dorintele tale si modul cum crezi ca este cel mai bine pentru tine...poti pleca in exchange in alte tari pentru a cunoaste noi culturi, oameni, expriente sau poti intai sa devii un lider de grup pentru cateva luni pentru a te cunoaste si pentru a iti extinde limitele mai bine si apoi sa urmezi calea potrivita pentru tine.


In concluzie, pura pasiune si ambitie pentru tine...ce se poate spune mai departe ?...va voi tine la curent:).

joi, 28 octombrie 2010

Noi si timpul(partea a opta)

Super tare:)...un progres continuu...aparent niciodata nu e prea tarziu si graba strica treaba...acestea fiind zise(sau mai bine zis reamintite) iata-ne ajunsi la partea a opta din aceasta tema, care devine din ce in ce mai interesanta si mai filozofica(cel putin pentru mine).


Daca pana acum ma gandeam ca suntem oarecum prinsi intr-un cerc vicios datorita sistemului si tarii, neavand timp si chef pentru mai nimic, se pare ca mi-am mai schimbat putin parerea, intalnind modul de viata din Bucuresti, cat de atent esti nevoit sa iti imparti timpul(si asa intors pe toate partile) intre somn, facultate, transport, relaxare, un pic de pasiune, si mai ales pentru a simti seara, dupa ce ai ajuns in fata calculatorului, sau cand vezi apusul de soare cu castile in urechi, ori uitandu-te pe tavan inainte de a adormi, ca a mai trecut o zi in care ai muncit din greu sau in care ai reusit sa faci tot ceea ce ti-ai propus, ca ai mai parcurs un 0,000000001% din drumul pe care mergi, ca a fost ceva benefic pentru tine, care iti da motivatie, pofta de viata, precum si entuziasm sau pasiune.


Parca ne-am saturat de zilele acelea foarte numeroase, supraincarcate de lipsa de chef si in care avem impresia ca pierdem inca o data timp pretios din viata noastra pe care l-am putea folosi in multe alte circumstante precum pasiuni, hobby-uri sau pur si simplu timp pentru noi sau cei dragi din jurul nostru.


Asa ca, sa facem in fiecare zi ceva pentru noi, si ne vom simti de fiecare data noi insine, cu capul sus, moralul  ridicat, pregatiti pentru a intampina eventualele obstacole, precum si cu o mare placere de a ne trezi dimineata pentru a descoperi noi orizonturi si perspective !


miercuri, 27 octombrie 2010

Emcee...ca si cum ar fi...zile frumoase...

Am in minte cateva idei pe care o sa le dezvolt cat mai bine posibil, mai ales ca le consider a fi destul de importante...


Pana atunci...sa zicem ca e ca si cum as fi si ar fi...




joi, 21 octombrie 2010

Wake up call !

Stiti gestul acela(pocnitul din degete) pe care il fac deseori psihologii sau personalul de specialitate atunci cand isi termina terapia cu acei pacienti ce au nevoie de transa ?


Eu cred ca e doar partial adevarat. Toti avem nevoie la un moment dat de acest pocnit din degete, fie el mai pe bune sau nu, pentru ca trebuie uneori sa ne trezim din starea aceea "intermediara" in care ne aflam si cu care avem tendinta sa ne obisnuim in speranta ca evolutia din viitor ar fi pozitiva si nu negativa. Hmmm, da, e unul din punctele critice(cum spune o teorema din matematica de liceu) care spune totul si absolut nimic in acel moment, dar oare cine sta sa le analizeze ?...Subiectivismul e in floare, si mai ales cand isi atinge potentialul maxim, chiar ca lantul de cauzalitati are toate sansele sa isi mai aduage o zala de sustinere.


Si ce ar fi de facut in aceste circumstante ?...buna intrebare...sa zicem doar ca ar fi bine sa gasesti cheia spre portita de scapare din lumea "de vis" care se clatina...si ce daca cheia e ruginita si o sa dureze ceva pana indepartam stratul acela de impuritati de pe ea ?


Oare drumul pe care il urmam e asa de departe ?...NU...e la un pas distanta, si ca de obicei lupta cea mai mare o dai tot cu tine pentru ca soarele este tot deasupra, cerul este la fel de albastru ca si ieri, iar Cel de Sus ne indreapta mereu spre cele mai bune cai.

Iarna nu-i ca vara si studentul nu-i ca profesorul

Cam asa cred ca ar fi o concluzie destul de "realista" sa zicem asa, pe care cateodata suntem nevoiti sa o tinem minte. Voiam sa va povestesc inainte sa plec in weekend acasa, cat de interesanta poate fi viata de student de anul I cateodata, dar timpul nu mi-a permis, asa ca recuperam acum.


Lasand la o parte aspectul cu contractele de inmatriculare(uite unde erau masinile second hand:))...ma mir cu nu ne iau si taxa de respiratie...sa nu le poluam aerul) care au venit de abia ieri la semnat si completat, cu legitimatiile de student fara de care nu te poti misca deloc prin Bucuresti, facultate, biblioteca, etc, cu faptul ca nu ai de unde sa iti iei manuale(nu am inteles eu sigur care e treaba cu editura ASE, dar e mai economic sa ma duc la xerox aparent), se mai gaseste cate o doamna sa te mai ia si la mishto. Pai da...cred si eu...sa te inveti minte...ai vrut sa fii student, ia de aici ! Devine la un moment dat hazliu spre tragic-comic, pentru ca alergi ca un nebun pentru tot la secretariat sa iti faci cerere pentru adeverinta de stundent(si astepti doua zile), iar apoi cu aceasta sa te duci in alte parti sa iti faci si tu abonamente RATB, METROREX si asa mai departe, pentru a nu mai cheltui bani cu gramada...


In fine, nu ar fi o problema asa de mare, pentru ca esti mai la curent si chiar se intampla(cum am avut eu norocul) sa dai peste niste oameni foarte draguti si de treaba la secretariat care sa te invete si sa iti explice totul de-a fir a par fara a iti lasa senzatia si a iti arata pe fetele lor cat de mult deranjezi ca vii sa ii intrebi si sa faci lucruri normale. Chiar mi s-a parut foarte de apreciat pentru ca nu prea mai intalnesti astfel de oameni(deja cand vad unul sau 2 care chiar iti vorbesc frumos, iti zambesc si te invata numai de bine, imi insenineaza toata ziua si imi indeparteaza senzatia aceea ca as fi al nimanui pe lumea asta si ca pe nimeni nu intereseaza de nimic, chiar daca ar trebui sa fie altfel).


Si cum in ASE poti beneficia de facultative de limbi straine la orice nivel doresti, fara responsabilitati in legatura cu media finala, la pretul de 100 RON/semestru, de abia asteptam sa ma inscriu la un curs de germana(sa vedem cat de mult vorbeste originea strabunicului din mine). Nu am reusit pentru ca la anul I nu exista profesor, asa ca am ales spaniola(mi s-a parut limba cu cea mai larga raspandire dintre toate celelalte). Ma duc eu ca omul sa ma inscriu, stau la cozi, platesc taxa, ajung la sala respectiva, fac cererea-tip, si dau sa intreb cand sunt asezate cursurile si la care grupa as putea sa ma inscriu pentru a nu imi afecta cursurile...ehee...aici a fost frumos...stiti senzatia aia cand nu esti binevenit ?...cam asa a fost...se invarteau 2 tipe pe langa mine, care imi imprastiau foi cu grupe pe diverse zile, intr-o graba de zile mari, celelalte vorbeau intre ele in timp ce eu incercam sa aflu informatii, si imi spuneau ca sunt de fapt cam multi si ca nu se stie ce si cum...am incercat sa lamuresc niste lucruri, dar nu reuseam sa scap din ecranul de TV in care stateam aparent...


Concluzia ?...sper sa fie util si placut asa cum imi doresc pentru ca altfel o sa regret alegerea facuta. Ma incanta faptul ca o sa invat o limba noua, dar un singur lucru nu pricep ?...de ce ma simt de parca as fi dator pe banii mei ?


Povestea "sintezelor"

Am intrat zilele trecuta pe blogul lui Bitza, si am dat de un articol foarte interesant pe care l-am citit cu placere si care mi-a amintit de niste lucruri frumoase din trecut si de unele povesti care sunt la fel de reale ca si ieri, iar praful fin si nobil care se aseaza pe ele, nu face decat sa le imbunatateasca esenta si sa le dezvolte moralele.


Pentru cei ce au placerea, va las aici opera de arta si "traducerea" ei(daca pot spune asa). Enjoy !


marți, 19 octombrie 2010

De ce imi place mie Romania ?

Dap...suna aproape incredibil...in principiu daca ati intreba orice om normal(nu ma includ, dar ziceam ca), raspunsul ar fi ca de abia asteapta sa gaseasca o oportunitate sa paraseasca aceasta tara si sa nu mai auda de ea eventual pentru urmatorii 50 ani...ciudat...asa obisnuiam sa zic si eu deseori...si uite ca lucrurile se mai schimba..apar noi perspective, orizonturi si o idee poate schimba radical modul in care privesti lucrurile...e o nebunie pura cu tara asta(si mai ales cu locuitorii ei).

Si totusi ce mi-a venit v-ati putea intreba ?...bine zis...de o vreme(vreo cativa ani) parca am o usoara pasiune sa analizez momente, oameni si comportamente, precum si generalitati si particularitati(si culmea...imi place)...ce poate fi mai frumos decat aceasta tara(facem aici exceptie de ceea ce vreti voi...economie, stabilitate, infrastructura, nivel de trai, etc) ?...cat de pregatit pot sa fii in aceasta tara pentru viata ?...cel mai sau printre cei mai...ce ma face sa spun asta ?...pai multe...poate faptul ca suntem un popor atat de dezbinat, cu atatea influente si nationalitati, ingrijorati permanent de capra vecinului(care in principiu e ciuta, dar asta nu conteaza), caractere atat de asemanatoare in diferente, multe lucruri care se schimba de pe o zi pe alta, seriozitate volatila si eficienta oscilanta...intr-un cuvant, un mediu atat de prolific dezvoltarii personale...daca va uitati in jur, tarile straine Romaniei sunt chiar unite, isi protejeaza cetatenii, acestia tin unii cu altii si nu incearca sa rada in hohote de celalalt la prima perioada grea, exista o ordine, un respect mutual intre cetateni(pentru noi e plictisitor, deci nashpa)...asa ca...unde ai putea sa fii vreodata mai pregatit pentru viata decat in tarisoara asta scumpa, in care farmecul vietii este reprezentat de o singura regula...NU TE BAZA MAINE PE CEEA CE STII AZI !!! ?

Bineinteles, mi-ar placea sa ma plimb prin toata lumea, sa vad toate locurile frumoase de pe lumea asta(cand banii vor permite), sa reusesc sa fac schimb de experienta cu multi oameni de diferite nationalitati, sa imi deschid orizonturile pana la infinit si sa reusesc sa pastrez in suflet un coltisor din fiecare loc in care as merge...dar tot m-as intoarce sa vad frumusetea acestei tari, care nu inceteaza vreodata sa ne suprinda, sa ne supere de fericire si sa ne extazieze de stres si nervi...pana la urma...varful piramidei prin extindere, formeaza legaturile spre baza...cred ca nu mai e nevoie sa spun mai mult...

Deci ?...voi ce ziceti, sunteti la fel de impresionati de aceasta patrie-mama care ne trimite in fiecare zi spre o noua experienta care poate fi la fel de necunoscuta ca si cea de ieri ?...eu sunt din ce in ce mai fascinat si poate ca intr-o zi, ne vom da seama ca suntem unici in lume...dintr-o infinita gama de motive, calitati si mai ales datorita caracterelor...

Welcome back for those of you who love and heat this country !!!