joi, 26 februarie 2009

Lantul slabiciunilor

Am ales sa intitulez acest post "Lantul slabiciunilor" nu pentru ca urmatoarele aspecte sunt slabiciuni, ci pentru ca asta imi vine in minte atunci cand ma gandesc la aceste lucruri. Pentru inceput pot sa va spun ca am preluat "leapsa" de la prietenii mei de pe http://www.mindbrowsing.com/, pentru ca mi s-a parut o idee tare. Aaaa...sa nu uit...o chestie interesanta...cica sunt usor influentabil, mai ales cand vine vorba de fete(=))...asta a fost buna...pentru cititoare, incercati sa ma faceti sa imi schimb parerea despre orice si va garantez ca veti reusi in proportie covarsitoare:)))...si acum sa incepem ritualul...


- sunt ceea ce vreau sa fiu si nimeni nu o sa ma poata schimba(mai stii?...:P)

- as vrea sa pot sa schimb niste mentalitati si ca altii sa nu mai loveasca in mine pentru ca le vreau binele

- pastrez in gand amintirile frumoase si pe cei care imi sunt dragi

- mi-as dori sa fiu si eu in sfarsit fericit in adevaratul sens al cuvantului

- nu imi place sa fiu mintit si judecat dupa aparenta

- ma tem sa nu fiu judecat minut de minut

- aud prea multe lucruri care nu ma intereseaza

- imi pare rau ca nu am reusit sa duc la bun sfarsit niste povesti

- imi plac oamenii sinceri si cinstiti, zilele de vacanta, party-urile si somnul dulce al diminetii(pacat ca nu ma prea viziteaza)

- nu sunt dur si insensibil chiar daca uneori dau impresia

- cant la chitara si deseori versuri pe bit de rap, dar si alte melodii

- niciodata nu voi renunta la lupta si la valorile in care cred, indiferent ce s-ar intampla

- rar intalnesc oameni care ma inteleg aproape total

- plang destul de rar(desi in ultimele luni am mai incercat) atunci cand se aduna multe necazuri pe capul meu, mai ales pentru a ma descarca si a lua-o de la capat

- nu sunt orgolios si nu am talentul sa ranesc lumea pentru a imi arata cat de "bazat" sunt

- nu imi place sa mi se urle in cap si sa mi se aduca acuzatii fara dovada

- sunt confuz in legatura cu mintea si sufletul unor persoane

- am nevoie si aici o sa citez din Bitza:"Imi place sa cred ca Dumnezeu are un plan cu mine, de-asta am nevoie de El si de-un strop de iubire"

- ar trebui poate sa nu mai fiu atat de sufletist si incurabil de romantic(desi nu o sa ma schimb indiferent ce s-ar intampla)


Asa...dupa astfel de marturisiri(am raspuns foarte sincer si la modul cel mai serios) ar trebui sa fac si eu un pic de caterinca nu?...hai sa vedem ce iese...


- sunt amuzat pe zi ce trece de ceea ce se petrece in jurul meu(ma refer la imbecilitati ca doar nu am innebunit sa rad ca dementu')

- as vrea sa dorm vreo 2 zile complete pe saptamana pentru a putea sa recuperez cele 6 ore pe noapte

- pastrez orice porcariuta de cand eram mic pentru simplul fapt ca imi aminteste de mine

- mi-as dori ca saptamana sa mai aiba o zi

- nu imi place sa aud telefonul zbatundu-se pe birou ca sa ma trezeasca la 5:45

- ma tem sa nu ajung la nebuni direct de la scoala

- aud ca unii imi spun diferite lucruri prin care incearca sa ma scoata din personalitate si eu bufnesc in ras

- imi pare rau ca nu am inca permis de conducere

- imi plac fraierii aroganti si fetele cu aer de vedeta pentru ca sunt geniali in prostia lor si pot sa rad in hohote

- nu sunt mereu serios

- cant cateodata doar pentru simplul fapt ca nu am ce face

- niciodata nu o sa ma iau de fumat

- rar ma apuca isteria

- plang in hohote de ras ca doar suntem in Romania

- nu sunt convins ca ma aflu in tara care trebuie

- nu imi place sa depind de altcineva indiferent care ar fi motivul(ma scoate din minti simplul fapt ca astept 5 minute in plus)

- sunt confuz la primele 2 ore(hai 3) pentru ca as vrea sa dorm si cineva imi urla permanent in ureche ca nu invat

- am nevoie cateodata la toaleta(dar cum la scoala mai bine te arunci de la etaj decat sa calci in mizeria aia) astept nelinistit finalul orelor

- ar trebui ca cineva sa ma opreasca cateodata


Si acum ca am finalizat ideile, nu pot sa va dau decat sugestia sa incercati sa va personalizati si voi(cu o conditie...ma anuntati si pe mine ce a iesit)...era doar o gluma...ne mai citim;)

luni, 23 februarie 2009

Ratiunea sentimentului...

Stateam azi si ma gandeam intr-unul din momentele mele libere(influentat probabil de un aspect din jurul meu) la sentimente si la gandirea pe care o avem in momentul in care trebuie sa alegem calea cea mai buna in intersectarea lor. Deseori suntem, parerea mea, pusi sa alegem inevitabil intre 2 lucruri pe care am vrea sa le pastram, sau intre 2 drumuri care ni se par accesibile sau de ce nu intre 2 lucruri care ni se par a fi benefice si ne este foarte greu sa luam decizia cea mai buna. De ce?...pai aici e si cheia misterului pe care incerc sa meditez...intervin in acest proces 2 aspecte: ce vrea partea afectiva a noastra si ce ne sopteste creierul in incercarea de a nu ne face sa alegem o cale gresita.

Am fost pus si eu sa aleg(bineinteles si nu am ales intotdeauna corect, ca doar nu sunt perfect...am facut si un soi de rima;))) de multe ori in diferite tipuri de situatie... Ultima si cea mai recenta dateaza din urma cu cateva luni, cand simtindu-ma destul de puternic psihic, am crezut de cuviinta ca pot rezolva usor o situatie aparent banala, dar in care imi simteam genunchii in picaj pe o margine alunecoasa de prapastie. Asa ca, fiind convins ca fac ceea ce trebuie desi cele cateva principii importante dupa care imi ghidez existenta si care nu au dat gres niciodata(si nici nu aveau sa dea, dar na...) imi spuneau puternic sa nu merg mai departe in incercarea mea si sa nu invalmasesc ratiunea cu sentimentul, am ales poate cea mai catastrofala solutie a acelui moment...sa ma ghidez dupa starile sufletesti. Mare greseala...pentru ca alegand astfel, fara sa gandesc in prealabil, am ajuns sa cred ca pot rezolva o situatie de unul singur. Aflandu-ma intr-o alta raza de actiune decat a personalitatii mele, bineinteles ca nu a fost mare lucru sa calc stramb(fiind pe un "teren minat"), ba mai mult pentru straduinta mea de atunci(acum mi se pare o prostie ce am facut) mi-am luat un nemeritat(sau privind acum...poate nu...) sut al vietii ce a avut un impact nimicitor in perioada ce avea sa urmeze...

Bineinteles, dupa acest episod mi-am pus intrebarea logica si fireasca a momentului:De ce nu mi-oi fi ascultat eu vocea ratiunii???...iar raspunsul intarzia sa apara sau incerca timid sa spuna "deoarece ai incercat sa..."(sa ce???...sa fiu luat in batjocura pentru ca am incercat sa fac ceva bun???)...mai bine eram atent la raportul in care se aflau cei doi termeni si incercam sa rezolv situatia altfel. Dar, cum timpul e ireversibil, greseala ramane greseala si regretele au ramas putin intiparite in gandurile mele...aproape ca uitasem scena, pana cand mi s-a infatisat un caz asemanator al unui bun prieten(se va recunoaste mai mult ca sigur cand va citi acest articol), aflat si el la o intersectie importanta a drumurilor in viata. Pentru el mai mult, dar si pentru reamintirea unui greseli prostesti facuta de subsemnatul am scris acest post, in incercarea de a va face sa evitati anumite efecte nescontate in urma unei decizii luate la confluenta sentiment-ratiune...asa ca...mai ganditi-va !

P.S: Parca maine e sarbatoarea aia specific romaneasca a dragostei(Dragobetele)... ca tot imi luasem niste reprosuri despre faptul ca am cam comentat despre Valentine's Day mai mult decat ar fi fost cazul...daca ma mai tin putinele ore de somn dormite in timpul saptamanii, poate o sa mai scriu si ceva despre aceasta sarbatoare. Anyway...ne mai citim;) .

sâmbătă, 21 februarie 2009

Incearca incontinuu !!!

Speram sa nu fiu nevoit sa scriu despre asa ceva, dar cum in viata nu faci mereu ceea ce iti place, iata-ma vorbind din nou despre o piedica ce ma desparte din nou pentru o perioada de starea de fericire(cel putin teoretic vorbind).
Ca sa incep...pot spune ca ultimele 5 luni au fost cred, si sper sa nu exagerez, printre cele mai grele de pana acum si care m-au supus mai mult ca niciodata unor teste de viata si de rezistenta la un nivel foarte ridicat. Am inceput prin a fi pe "un varf de piramida"(cum imi place mie sa numesc un moment de varf) de pe care am aterizat in scurta vreme in hartoape pentru ca eram mai mult ca sigur(ca sa nu zic 90%) ca nu mi se poate intampla nimic...A urmat vreo luna si jumatate de ganduri, idei si concepte iesite din comun care oricat ma straduiam, nu ma lasau sa ma ridic din prapastie(as putea spune metaforic ca ma calcau pe cap de fiecare data cand incercam sa redevin "eu").

In sfarsit, la un moment dat a trecut si imi puneam din nou toata pasiunea intr-un alt proiect(de data asta intr-un alt domeniu) de pe urma caruia trageam mari sperante. Dupa multa munca si indarjire s-a dovedit a fi un alt moment de cadere libere...In fine a trecut si asta dupa un timp, si incepeam sa ma simt din nou pe crestele gloriei, cand din senin a aparut un alt moment greu, care m-a facut sa ma simt putin dezorientat(a fost cam o jumatate de ora sau 45 minute in care pur si simplu imi cautam personalitatea si nu ma puteam regasi...amintirile "mai putin colorate" imi reveneau in minte aducand cu ele din ce in ce mai multa durere...). Dupa acest moment, mi-am amintit ca nu am ajuns pana aici ca sa imi plang de mila, ca sunt un luptator si ca la un moment dat, dupa perioada asta mai grea prin care par sa ratacesc, va veni mult asteptata "raza de soare" care ma va face sigur fericit intr-un sfarsit...

Pana atunci, mai am inca mult de lucru...Probabil va intrebati de ce am scris articolul asta...vad din ce in ce mai multe persoane dispuse sa renunte la tot ce au acumulat pana in momentul respectiv doar din cauza unui moment de acest gen. Va reamintesc daca ati uitat...ne place sau nu sa recunoastem, in viata exista o selectie naturala, cel puternic invinge, asa ca trebuie sa stim ce avem de facut...

vineri, 20 februarie 2009

Visul frumos...cosmarul realitatii

Nu pot sa nu observ din ce in ce mai mult anumite aspecte ale generatiilor tinere(si nu numai, dar parca aici pare fenomenul mai in floare). Probabil va intrebati la ce ma refer...la starea aia de visare, la viziunea de basm pe care o au majoritatea dintre ei in diferite situatii si contacte cu realitatea cruda din Romania.

Probabil cineva o sa imi atraga atentia ca intr-un post precedent am dat ca sfat sa visam frumos pentru ca astfel putem ajunge la acel lucru daca ne dorim cu adevarat(da, inca sustin acea afirmatie si as putea sa fiu de acord cu ea pentru foarta multa vreme de acum incolo, DAR...la fel de adevarat este ca am spus atunci si sa nu o "ardem aiurea", pentru ca in principiu ar trebui sa stim ce etape parcurgem si la ce sa ne asteptam pana vom atinge acel vis).

Cu totii am avut, avem si vom mai avea(sper...daca nu ni s-au spulberat atat de multe incat sa nu ne mai dorim) anumite idealuri, teluri, sa le spun intr-un cuvant "varfuri de piramida" pe care am dori sa le atingem. Imi amintesc si eu de visele mele de copil mic, influentat de anumite aspecte pe care le vedeam si nu le intelegeam sau multe alte chestii de gen. Erau cam urmatoarele : sa ajung medic sau profesor, sa am o masina frumoasa si sa fiu un om bun...Mi s-au mai schimbat orizonturile gandirii de atunci, as putea spune chiar cu "radical de ordinul n", din cauza ca am fost readus cu picioarele pe pamant aproape de fiecare data cand incercam sa fac ceva care sa nu fie benefic numai pentru mine...ma loveam de viata din Romania, cruda si nepasatoare fata de cei care cu incredere si nestiinta fac primii pasi in ea...

Pe masura ce cresteam, eram din ce in ce mai atent la ceea ce imi doream, fiind constient de posibilitatea de indeplinire...rand pe rand aveau sa ma loveasca diferite incercari pe care nu aveam, la varstele respective, de unde sa imi dau seama cum sa le rezolv...asa ca dupa cateva astfel de situatii am ajuns sa fiu constient ca indiferent de greutatile prin care treci, trebuie sa iti mentii drumul tau pentru ca oricare altul te poate duce spre "prapastie"(este cam greu in acest tip de situatii, dar am constatat ca e mult mai bine sa te loveasca mai devreme decat mai tarziu).

Pentru cei care cred in "lumea povestilor", in frumusetea si lipsa de griji din Romania, nu am decat cateva pareri...sa se bucure(dar nu prea tare pentru ca e riscant) de aceste aspecte, sa aiba grija ce isi doresc(pentru ca m-am lovit, inevitabil de anumite viziuni ale unor persoane, care probabil nefiind trecute prin genul asta de intamplari, tind sa ajunga la un model creat in mintea lor, din nefericire rar pozitiv, nestiind ce presupune acest lucru si unde se poate ajunge) si in final nici nu stiu ce ar fi mai bine...sa nu fie supusi de pe acum incercarilor vietii(pentru a se mai bucura inca de "frumusetea" ei) sau sa fie treziti cu o intamplare reala pentru a nu se ajunge la situatii mai grave fara ca sa fie anuntati(este putin mai dureroasa, dar te face mai puternic).

Ramane de vazut...depinde in mare masura de ceea ce suntem si ceea ce ne dorim...visele sunt realizabile doar de noi, totul plecand din interior...ne mai citim;)

P.S: Nu pot sa nu amintesc de marele artist James Blunt(sunt un fan) care a ales sa concerteze in seara aceasta la Bucuresti(nu stiu de ce a ales tara noastra, dar e bine ca a facut-o...sper ca si alte mari voci ale lumii sa mai ajunga pe meleagurile autohtone)...respect !

marți, 17 februarie 2009

Primele simptome

Trecuse ceva vreme de cand nu am mai fost pus(fara sa vreau, bineinteles) in situatii "minunate" de catre un anumit gen de persoane poate la fel de minunate. Ma gandeam(desi stiam ca o sa vina momentul si sincer il asteptam:))) ca s-a mai trezit lumea putin( si ma refer aici la gesturile si chestiile penibile), dar se pare ca imi lipsea rubrica de caterinci a blogului, asa ca minunea nu a durat mult...(ce noroc pe capul meu nu?...pai...nu stiu...vom vedea;))...

Ca sa intru in subiect, ma aflam ca in fiecare zi lucratoare la iubita noastra scoala, unde mai toata lumea(fiind un program cretin si idiot) dormiteaza o anumita perioada a zilei(depinde de ore si de chef in general). Pana aici...nimic neobisnuit, aceeasi rutina zilnica ce te scoate la un moment dat din starea de visare, aceasta fiind inlocuita prin plictiseala. Eu(fiind destul de adormit, dar nu asta e important) incercam sa deslusesc o anumita informatie, cand deodata sunt pus intr-o "miscare browniana", ca sa zic asa de o anumita unda sonora perturbatoare. Vine intrebarea: bah, imi e atat de somn incat am inceput sa aud diverse ???...sau cineva pur si simplu din cine stie ce motive se simte "beton" azi si incearca sa imi transmita si mie ideile si perceptiile lui intr-un mod mai bizar?...Era a doua varianta...o multitudine de decibeli emisi de un telefon in plin proces treceau prin mintea mea, si asa tulburata de anumite ganduri. Cum era si logic, incerc sa remediez problema...(va face ceva sa credeti ca am reusit din moment ce scriu despre eveniment?...:))...asa ziceam si eu) dupa care mi se raspunde sec..."nu am casti"...Aaaaa...deci asta era problema...nu ca era deranjata o mare parte a celor aflati in jur si care din prea mult bun simt lasau sa continue "concertul"(nu zicea nimeni...dar totusi daca tot e sa faci o treaba incearca sa nu ii deranjezi pe cei din jur...ca sunt sigur ca nimanui nu ii convine sa ii suporte celuilalt anumite comportamente deranjante...sunt convins ca daca lasa volumul putin, nu era nici o problema).

In fine...trece si asta...in sfarsit ma gandeam ca o sa imi relaxez putin psihicul luand o gura de aer, dar cum era o zi mult prea frumoasa pentru astfel de lucruri dau din nou fara sa imi doresc peste actul II...alt actor, acelasi gen de scena(din prisma comportamentului...). E destul de frig afara(trebuie sa recunoastem ca nu ne place niciunuia dintre noi sa inghetam din cauza cuiva care nu inchide usa din comoditate sau alte motive). Fiind cu 2 prieteni,incercam sa intram prin mica usa a elevilor care de obicei se aglomereaza in pauze. Intra unul dintre noi, eu, iar celalalt, lasand pe altii sa treaca, ramane ultimul. Fiind destul de perpendicular pe usa, nu se prea vedea prin mine, ca sa zic asa...eu cautam cu privirea pe cineva, gandindu-ma ca aveam si alte chestii de facut in cazul in care nu apare. Deodata, fara sa apuc sa fac un pas...o voce intrigata, cu tendinte razbunatoare ma izbeste precum icebergul pe ghinionistul Titanic: INCHIDE USAAAAAA !!!!!...Hmm...a urmat o incercare de regasire a gandurilor si a "bunei dispozitii" pe care o aveam(si asa deteriorata de evenimentul precedent). In spatele meu, intra si cel de-al doilea prieten, la distanta de vreo secunda sau 2 si din nou...ce credeti...acelasi strigat prelung al "nemuririi gandului"...

Urc scarile incercand sa imi dau seama la ce filozofa domnisoara respectiva in timp ce ne scotea gandurile pe urechi...Nu imi pot da seama...in glasul ei melodios sugera o comuniune a artei isterice cu aria frustrarii, reiesind o simfonie greu de plagiat...(sau nu...se pare ca nu e chiar asa greu...regasim astfel de opere la tot pasul daca suntem atenti).

Privind aspectul inca o data ajunge sa mi se para normal ceea ce am vazut azi...(glumesc bineinteles =))...ar fi si culmea...). Ma gandesc totusi la cat de bine s-a simtit acea persoana eliberandu-si gandurile prin intermediul ratiunii...ce frumos si mai ales cata cultura degajata !!!...va las pe voi sa trageti concluziile si ne citim pe blog;).

vineri, 13 februarie 2009

Sfantul Valentin...dragostea si romanii...

Cum maine e o zi "minunata"(si o pun intre ghilimele pentru ca naste interpretari si diferite pareri) am ales sa vorbesc putin despre aceasta, despre cum este ea vazuta de romani, faptul concret si nu in ultimul rand parerea mea despre ea...

Sa incep prin a posta cateva dintre cele mai probabile situatii care au dus la sarbatorirea acestei zi de 14 februarie...deoarece sincer si eu ma intreb care e legatura(si pun pariu ca si multi dintre voi)...

1) Se spune ca Valentin a fost un preot roman martirizat in timpul persecutiei lui Claudius in anii 269-270 d.c. Tanar fiind, Valentin ii ajuta pe crestini in vremurile persecutiei. El a fost prins si bagat in inchisoare, unde a devenit un propovaduitor. Tocmai de aceea a fost condamnat la moarte la data de 14 februarie-269. In timpul cat a stat in inchisoare el trimitea mesaje de imbarbatare prietenilor spunandu-le “Amintiti-va de Valentin” si “Va iubesc”.

2) O alta varianta ne spune ca Valentin a fost un preot care casatorea cuplurile in secret, impotriva legii date de Imparatul Claudius care interzisese casatoria. Si in aceasta poveste el a fost dus la inchisoare deoarece refuzase sa treaca la credinta in zeii pagani. In inchisoare, el se imprieteneste cu fiica temnicerului pe care o convinge sa creada in Dumnezeu. In ziua executiei sale–14 feb. 269, Valentin scrie o scrisoare de dragoste fetei temnicerului, pe care nu o semneaza.

3) Ziua de 14 februarie a ramas o zi speciala in care il sarbatorim pe Sfantul Valentin. Aceasta se intampla cu o zi inainte de festivalul pagan in care se sarbatorea dragostea.
In 496 Papa Gelasius schimba Lupercalia de la 15 la 14 februarie in incercarea sa de a stopa aceasta sarbatoare pagana. Biserica intelege ca nu este nimic rau in a sarbatori dragostea, ci doar elementele pagane care aduceau o insulta la adresa divinitatii. Lupercalia s-a sarbatorit in continuare, dar aceasta a ramas marcata ca ziua Sf.Valentin. Astfel, Valentin a inceput sa fie cunoscut ca fiind protectorul indragostitilor.


4) Cand avea loc Lupercalia, sarbatoarea pagana, se obisnuia sa se scrie numele tuturor fetelor nemaritate, care apoi se introduceau intr-o cutie. Fiecare barbat extragea cate un astfel de biletel, iar fata aleasa devenea iubita lui pentru un an intreg.
O practica similara a prins contur incepand cu secolul al 14-lea. In ziua de 14 februarie fiecare baiat alegea o fata care-I devenea iubita pentru o zi. Aceasta se facea pentru a corespunde cu credinta ca imperecherea pasarilor (simbolul primaverii) are loc de ziua Sf. Valentin.


5) Mesajele trimise intre cei doi indragostiti in aceasta zi sunt predecesoarele Cartilor postale de Ziua Indragostitilor din zilele noastre. Cartile postale cu dedicatii speciale au aparut de abia in 1780. Ele au avut un mare succes in Germania unde erau numite “cartile prieteniei”.
Prin urmare, se cade ca toti crestinii sa sarbatoreasca aceasta zi? Bineinteles. Cu toate ca nu suntem foarte siguri cine a fost Valentin, aceasta este totusi o zi speciala in care ne putem exprima dragostea fata de cei dragi, mai mult decat de obicei, si nu doar singura zi din an in care sa iubim...


Acum ca am vazut cateva din probabilele povesti ale Sfantului Valentin...sa evaluam putin aspectul. In concluzie da...putem spune ca este oarecum binevenita o astfel de zi pentru ca se presupune ca de-a lungul ei indragostitii pot petrece momente frumoase(nu ca in alta zi normala nu ar fi posibil...dar, asa e frumos :))). Este de asemenea foarte profitabila pentru cei care organizeaza evenimente de gen...sau pentru cei care au magazine de profil, sau pentru simplii vanzatori de flori...

Acum insa se naste intrebarea...de ce avem nevoie de o asa-zisa sarbatoare imprumutata, ce nimeni nu stie cum s-a ajuns la ea, si in care se presupune ca trebuie sa ne manifestam grija si afectiunea fata de cel iubit???...nu ne este de ajuns cata "iubire" vedem zi de zi in Romania(si am pus ghilimelele pentru ca stim cam toti cat de mult se iubesc romanii...sa mai zic, sa nu mai zic...hai sa mai zic...suntem dominati astazi de sentimentul care se numeste interes si mai putin de grija pentru celalalt. Mai rar vedem oameni care se iubesc pur si simplu pentru ceea ce sunt si reprezinta unul pentru altul. Astazi ne intereseaza intr-o relatie cum ne vad ceilalti langa respectivul/a, ce masina are, de ce finante dispune, cat de "bine" este vazut intr-o comunitate...si lista poate continua pana anul viitor de Sfantul Valentin...).

Mai exista printre noi totusi si oameni normali, cu suflet si ratiune, care nu sunt interesati de multiplele lucruri enumerate mai sus si pur si simplu traiesc profund acel sentiment numit din plin DRAGOSTE...probabil pentru ei a fost creata(daca a fost si nu sunt sigur ca era nevoie) aceasta zi care prinde din ce in ce mai multe radacini in tara noastra...

Cat despre sentiment si Sfantul Valentin...raman la fel de discutabile ca si necesitatea acestei zile...Cam asta este parerea mea, astept sugestii, completari, critici, etc , le urez la multi ani si multa sanatate celor cu numele Valentin/a(si derivatele) si sper ca intre tot si toate...IUBIREA sa razbeasca...


marți, 10 februarie 2009

Spiritul civic...calitate sau defect ?

In ziua de astazi, dupa cum majoritatea o stim...mai greu gasesti pe cineva caruia sa ii pese si de cei din jurul sau, indiferent ca persoana este cunoscuta sau nu acelui cineva. Acest tip de persoane este din ce in ce mai rar(sau am putea spune fara sa exageram prea tare, chiar pe cale de disparitie) ...DIN CE CAUZA???...pai...cam aici e si problema...aproape nimeni nu isi da interesul cand vine vorba de altcineva in afara proprii persoane iar motivul principal poate fi printre altele faptul ca de obicei atunci cand ajuti pe cineva(lucru observat si de mine din ce in ce mai mult si sunt sigur ca si de multi dintre voi), de cele mai multe ori acea persoana nu este recunoscatoare, ba mai mult incearca sa te impiedice din drumul tau(exista desigur si exceptii...ca doar despre asta vreau sa vorbesc in acest post...acesti oameni cu spirit civic).

Sa vorbim cat se poate de pe scurt despre acest concept...spirit civic...Greu de spus daca este un avantaj sau un dezavantaj in Romania anului 2009...depinde cum privesti lucrurile. Dupa cum spunea si Mircea Badea in cadrul emisiunii sale "In gura presei", noi(si ma refer aici la acei dintre noi care tinem inca la anumite principii, valori in care credem) am fost crescuti inca de mici in acest spirit civic, unde nu e normal sa iti rezolvi conflictele, de orice natura ar fi ele,prin alte metode decat ratiunea, unde se sublinia faptul ca suntem niste oameni educati, nu niste "bestii", ca altfel nu pot sa le spun acelora care nu au ca scop decat crearea de probleme, altercatii,etc si mai ales unde toata lumea ne asigura de faptul ca daca il vom ajuta pe cel de langa noi cand acesta este in primejdie, vom avea un sentiment unic al faptei bune realizate, dar si ca autoritatile sunt 24 h/24 preocupate de siguranta noastra...

Acum, ca poate va recunoasteti majoritatea in descriere...va intreb...mi se pare numai mie, sau parca traim in alta lume, intr-un alt scenariu de film, in aceasta tarisoara a noastra care se numeste Romania? A ajuns sa ne fie frica sa ne valorificam calitatile? Am ajuns sa inchidem ochii, doar pentru ca stim ca in cazul in care vom interveni in ajutorul celor lipsiti de dreptate, vom pica si noi la randul nostru victime?...pai...cam asa e...fie ca ne place sau nu sa recunoastem...

Probabil ati auzit si voi povestea marelui campion roman de handbal, Marian Cozma care a fost injunghiat la un restaurant din localitatea Veszprem(club la care evolua) pentru ca a sarit in ajutorul unei chelnerite...acest erou al nostru, posedand sprit civic, a crezut de cuviinta ca trebuie sa intervina din simplul fapt ca asa este normal(chiar daca circumstantele ne spun altceva) si s-a stins din viata...pentru ce ? pentru ca unii oameni sunt nedemni sa fie printre noi, pentru ca sunt pusi numai pe fapte "marete" ca acestea ?

Va las si pe voi sa judecati...si sa imi spuneti ce credeti...SPIRITUL CIVIC este o calitate sau un defect...?...poate daca vom gasi raspunsul la intrebarea aceasta...vom fi mai impacati cu noi...Dumnezeu sa-l odihneasca pe Marian Cozma...

duminică, 8 februarie 2009

Bitza..."urban soul-ul orasului"


In 2004 , se naste un nou gen muzical in familia hip-hop-ului romanesc. Apare pe piata primul album de urban soul , "Sevraj" , semnat Bitza. Momentul coincide cu debutul solo al artistului , a carui cariera incepea cu multi ani in urma , in urma colaborarilor cu nume consacrate ale rapului autohton. Genul urban soul devine elementul ce-l va defini si caracteriza pe Bitza.


Asa avea sa inceapa frumoasa poveste a unuia dintre cei mai apreciati artisti din Romania. Cei care cunosc si asculta Bitza stiu despre ce vorbesc eu acum.

Coincidenta sau nu...anul 2004(debutul lui Bitza ca artist de urban soul) coincide si cu formarea sau mai bine zis transformarea mea ce avea sa ma ghideze in continuare spre anii ce urmau sa vina cu bune si rele. Toate melodiile, mesajele si tot ce avea sa insemne Bitza, urmau sa aiba o influenta puternica pozitiva asupra mea si acest lucru va poate fi confirmat de catre cei care ma cunosc...poate de asta(pe langa faptul ca Bitza merita tot respectul pentru cariera sa) am ajuns sa il apreciez atat de mult...

Sa lasam subsemnatul ca vom mai avea timp sa vorbim despre mine si sa ne indreptam atentia asupra acestei zile pe care i-o dedicam lui Bitza...(nu ma astept acum ca voi sa fiti neaparat interesati...acest post este in principiu dedicat fanilor...asta nu inseamna ca ceilalti nu pot citi)

Dupa albumul "Sevraj" in care s-au bucurat de un succes aparte piesele "Urmatorul pas" si "Vorbeste vinul", a urmat al doilea CD semnat Bitza numit "Sinuciderea unui inger" pentru care artistul a primit "discul de aur". Aici putem regasi piese foarte ascultate precum "Sinuciderea unui inger", "Take me slow", "Aripi Frante" sau "Razboi in doi". Partea a treia a povestii se numeste "Fapte bune" si bineinteles ca si aici regasim piese importante precum "Armele pregatite", "Fapte bune" sau "Ultima suflare".

Dupa 2 ani si jumatate de asteptare, fanii(printre care si eu...de abia am asteptat albumul asta...am simtit o implinire fantastica atunci cand am putut sa-mi delectez urechea cu "finetele de track-uri" de pe acesta) s-au putut bucura de incununarea celorlalte 3 albume in unul nou semnat Bitza(la care artistul a colaborat cu nume importante din industria muzicala precum Grasu XXL, Loredana, Adrian Despot, Aforic, Guess Who, Carbon,...) in care artistul si-a implicat, cred eu, o mare parte din sufletul sau(poate si din cauza ca este primul album realizat integral fara nici un fel de ajutor din partea oricarei case de discuri sau colaboratori). Albumul se numeste(daca nu stiati deja) "Sufletul orasului" si contine piese, care parerea mea definesc genul urban soul si se identifica cu artistul intr-o mare masura, precum "Sufletul orasului", "Lasa-ma sa-ti arat", "Pofta de viata" , "In urma noastra", precum si superba realizare a acestuia, "Sinteze"...

Cum astazi are loc lansarea oficiala a albumului 4 in club Gossip din Bucuresti la orele 20:00, nu putem decat sa fim bucurosi(eu cel putin sunt foarte) de noua realizare a lui Bitza. Imi pare foarte rau ca nu pot fi acolo, dar nu poti face numai ce ai vrea in viata. Astept cu nerabdare urmatoarele albume semnate Bitza pentru a continua povestea...si inca ceva foarte important...LA MULTI ANI, toate cele bune, multa sanatate, multa bafta si respect !!!

vineri, 6 februarie 2009

Noi...si marcile inregistrate

Am revenit cu un post(gen schema de lucru ca sa zic asa) in care o sa enumar sumar cateva idei, pareri de ale mele, si pe care le voi dezbate separat pe viitor pentru ca mi se par a fi foarte importante.

Ca sa incep, pot spune ca nu trece o zi de la Cel de sus fara ca sa fiu expus la tot felul de situatii prin care altii incearca sa ma schimbe sau sa adopt anumite tipuri de marci ale lor, sau mai rau chiar fara a-mi da seama pe moment sunt tinta multiplelor televiziuni care incearca sa creeze din mine prin interesul acordat asa-zisul "om integrat" sau "om european". In spatele acestor "bune intentii" se afla intotdeauna interese ascunse...pentru ca mai rar in ziua de astazi(si pentru ca suntem in Romania cu atat mai rar) se vor a fi facute fapte bune...

Acest fenomen se produce zi de zi cateodata fara ca noi sa ne dam seama...fie ca un prezentator iti aduce in lumina un anume concept, fie ca un prieten te indeamna sa faci un anumit lucru(si ma refer aici la lucrurile mai putin bune deoarece pe cele bune ar trebui sa le adoptam daca s-ar putea) , fie ca vezi ceva care iti tulbura mintea pur si simplu si te face sa iti doresti sa devii acel ceva(acum depinde...poate chiar este ceva bun...de aceea trebuie multa gandire pana la fapte), suntem influentati din ce in ce mai mult si intr-un mod persistent sa devenim o marca inregistrata(ma refer aici la un anume tip, categorie, etc).

Cum suntem unici fiecare dintre noi...logic ar fi sa avem o personalitate unica, un caracter asa-zis marca inregistrata a noastra, in concluzie ar trebui sa fim proprii nostri idoli(suna cam ciudat termenul...dar nu imi vine unul mai bun in minte in acest moment).
Ramane intrebarea...CE E DE FACUT???...Pai un raspuns din partea mea ar suna cam asa...trebuie sa invatam sa ne cunoastem(asta ar fi primul lucru)...daca ne cunoastem complet atunci vom sti ce ni se potriveste, unde sa facem tot posibilul spre a razbi, teluri, idealuri, etc; sa avem incredere in noi, in ceea ce putem realiza si sa nu ne lasam influentati prea mult de cei din jur(aici exista o mica interpretare...eu prefer sa spun intotdeauna astfel: mergi pana la capatul Pamantului atunci cand stii ca ai dreptate, dar in acelasi timp nu o arde aiurea); sa ne alegem cu mare grija prietenii si oamenii in care avem incredere(prietenii adevarati sunt foarte rari...adevaratii prietenii nu sunt mereu cei alaturi de care faci petreceri pana in zori, sau cei care te urmaresc si incearca sa te surprinda prin cine stie ce chestii ca sa iti arate cat stiu despre tine...adevaratii prieteni sunt cei care sunt langa tine intotdeauna si mai ales cand esti in picaj si simti ca o iei razna, sunt cei care te ajuta neconditionat cand simti ca iti scapa fraiele vietii din mana si mai ales sunt cei care te vor sustine mereu pana la capat pentru ca stiu ca si tu la momentul cand vor cadea ei, tu vei fi acolo ca sa ii sustii la fel cum au facut-o si ei); sa nu incercam sa adoptam un anume personaj...trebuie sa ramanem NOI orice s-ar intampla si in final un lucru esential...in situatii limita sa ne amintim de unde am plecat si unde tintim intotdeauna pentru ca la o astfel de intersectie de drumuri datorita greutatilor vietii o putem apuca pe cai gresite si ar fi pacat...

In final va expun cateva versuri dintr-o compozitie proprie care cred eu ca se potrivesc foarte bine cu tema postului...

"Sa nu-ti faci complexe
Cand intalnesti nste feţe
Sa nu te sperii, gandindu-te la ce-o sa urmeze
Fii tu pentru ca numai tu
Prin ceea ce esti poti atrage respectu’…"

miercuri, 4 februarie 2009

Orgoliul...obstacolul permanent al fericirii noastre...

Nimeni nu e perfect si sunt de parere ca un procent destul de mare dintre voi sunt de acord cu aceasta afirmatie. Toti suntem inconjurati(mai mult sau mai putin, dar refuz sa cred ca deloc) de oameni care ne sunt dragi, care tin la noi, care ar face multe lucruri numai pentru a ne face fericiti, iar sentimentul este reciproc fara indoiala. Dupa cum stim, este inevitabil sa nu apara din cand in cand mici contradictii, certuri sau opinii diferite, de la care se poate ajunge la lucruri mult mai serioase, bazele fiind niste nimicuri. Mi s-a intamplat de extrem de multe ori si sunt convins ca si voua. In rezolvarea acestor situatii de obicei(si este o parere de-a mea) nu exista un singur vinovat, sau un singur asa-zis "raufacator"...pentru a se ajunge aici intotdeauna este nevoie de 2 sau mai multe persoane.

Fiecare dintre noi are o personalitate, mai mult sau mai putin puternica, mai usor sau mai greu de influentat, etc, comportandu-se in diverse tipuri de situatii diferit de la un caz la altul. Datorita unor principii(de cele mai multe ori prostesti, dar nu mereu...si retineti acest aspect), pareri persoanale(si nu numai) se ajunge la situatiile triste pe care le cunoastem...
De cate ori nu am vazut prieteni de-o viata despartiti de o situatie care pare banala, frati dezbinati din diferite motive sau cupluri si visuri destramate de situatii care mai de care mai bizare?

Probabil va intrebati unde vreau sa ajung...la una din cele mai contradictorii, daca o pot numi asa, caracteristici umane: orgoliul(sau mai bine zis...o opinie foarte avantajoasa, de cel mai multe ori exagerata asupra importantei persoanale ce depaseste aprecierile altora...). Fiecare dintre noi il avem(intr-o proportie mai mica sau mai mare). Eu pot sa va spun ca nu sunt unul dintre cei orgoliosi(am si eu momentele mele, trebuie sa recunosc, dar spre norocul meu, sunt destul de rare si in situatii nesemnificative). In schimb, ironia vietii a facut ca in ultima perioada sa am de-a face in situatii importante cu persoane la fel de importante pentru mine, ce au acest "simt" mai dezvoltat...trebuie sa recunosc ca nu mi-a prins bine si acest lucru m-a determinat sa incerc sa fac ceva in privinta acestui lucru(un vis implinit!:)))

Nu vreau sa par trimisul Sfantului Andrei pe pamant, dar poate daca am incerca in anumite momente dificile ale vietii noastre sa lasam putin de la noi pentru fericirea noastra si mai ales a celor dragi noua si sa ne gandim ca nu merita sa il ranim pe cel care ne-a fost aproape atata vreme(pentru ca ne place sau nu sa recunoastem...cand e vorba de despartiri, de orice natura ar fi ele...din orgoliu si pentru a nu lasa impresia ca suferim, desi in realitate asa este, facem tot posibilul sa-l improscam pe fostul/fosta prieten/prietena,etc, cu tot noroiul din lume fara sa ne mai pese de sentimentele sale) ba chiar sa incercam din rasputeri sa "reparam ceea ce s-a stricat", atunci am fi mult mai impacati cu noi insine si poate si eliberati de orice constrangere ca in cazul unui rezultat negativ NOI am facut tot ce se putea si nu am asteptat(orbiti de orgoliu) ca celalalt sa apara intr-un sfarsit si sa isi ceara iertare...

Totul porneste din interior...asta o spun mereu si sper sa va dea de gandit pe viitor...pentru ca situatii de acest gen vor fi mereu prezente in vietile noastre !

marți, 3 februarie 2009

Dragostea si povestea ei

Pentru a-i face introducerea si acestui capitol important al vietii noastre (despre care o sa revin in posturile urmatoare) am ales sa va prezint o povestioara sau cum vreti voi sa o numiti, ajunsa in fata ochilor mei(din fericire, zic eu) prin intermediul unei persoane destul de apropiate mie...care mai mult ca sigur se va recunoaste cand va citi acest articol...
Am o singura rugaminte...cititi cu atentie...nu judecati inainte de faptul concret...si parerile mi le impartasiti dupa;)...


"Demult, undeva pe pamant s-au adunat toate calitatile si simturile omenesti. Cand Plictiseala a cascat pentru a treia oara, Nebunia, nebunatica ca intotdeauna, a propus:
- Hai sa ne jucam de-a v-ati ascunselea!Intriga si-a ridicat ispitita sprancenele, iar Curiozitatea, neputand sa se retina, a intrebat:
- V-ati ascunselea? Ce mai este si aceasta? Este oare vreun joc?Nebunia a explicat ca-si va acoperi ochii si va numara pana la un milion, in timp ce toti ceilalti se vor ascunde, iar cand numaratoarea va lua sfarsit, primul ce va fi gasit ii va lua locul si astfel jocul va continua...Entuziasmul a luat-o la dans pe Euforie, iar Bucuria a executat intr-atat de multe tumbe, incat chiar si Indoiala s-a lasat convinsa, ba mai mult, chiar si Apatia cea mereu bosumflata si neinteresata...Insa nu toti au acceptat sa ia parte la aceasta activitate. Adevarul a preferat sa nu se ascunda:
- De ce sa ma ascund, daca pana la urma tot voi fi descoperit?Aroganta a considerat acest joc ridicol (ceea ce o deranja mai mult era faptul ca ideea nu-i apartinuse), iar Lasitatea a preferat sa nu indrazneasca.Unu, doi, trei, a inceput Nebunia sa numere. Prima care s-a ascuns a fost Lenea, care, ca intotdeauna, s-a culcat in spatele celei mai apropiate pietre. Credinta s-a inaltat spre cer, iar Invidia s-a ascuns in umbra Triumfului, care, prin propriile sale forte, a ajuns in coroana celui mai inalt copac. Generozitatea aproape ca nu reusea sa se ascunda, fiecare loc pe care il cauta parand sa fie mai potrivit pentru un prieten de-al ei decat pentru sine. Un lac de cristal? Locul ideal pentru Frumusete! Scorbura unui copac? Locul perfect pentru Rusine! Zborul unui fluture? Minunat pentru Voluptuozitate! Rafala unui vant? Locul magnific pentru Libertate! In sfarsit s-a ascuns intr-o raza de soare. Egoismul, dimpotriva, si-a gasit un loc convenabil chiar de la inceput, insa numai pentru el! Miciuna s-a ascuns la fundul oceanului (adevarata minciuna in realitate s-a ascuns dupa curcubeu!), iar Pasiunea si Dorinta in craterul unui vulcan. Neatentia... pur si simplu a uitat unde s-a ascuns... dar aceasta nu este atat de important!Cand Nebunia a ajuns la 999.999, Dragostea nu isi gasise inca o ascunzatoare pentru ca fusese atat de ocupata... pana cand a observat o tufa de trandafiri si, profund impresionata, s-a ascuns intre flori. "Un milion!" a numarat Nebunia si a inceput sa caute.Prima pe care a gasit-o a fost Lenea, la numai trei pasi. Dupa aceasta Credinta a fost auzita discutand cu Dumnezeu despre teologie, iar Pasiunea si cu Dorinta au fost vazute facand vulcanul sa vibreze. Intr-o secunda, ea a gasit-o pe Invidie, deci nu a fost greu de dedus unde se ascundea Triumful. Egoismul nici nu a trebuit sa fie cautat, caci a iesit singur la iveala, dintr-un cuib de viespi. Mergand atat de mult, i s-a facut sete, si venind inspre lac, a descoperit-o pe Frumusete. Cu Indoiala a fost si mai usor, caci aceasta sta cocotata pe un gard, neputand decide unde sa se ascunda. Astfel i-a gasit pe toti, Talentul - in iarba tanara, Frica - intr-o pestera intunecata, Minciuna -in spatele curcubeului (iarasi o minciuna... era totusi la fundul oceanului...), chiar si pe Neatentie, care a uitat pur si simplu de joaca.Numai Dragostea nu putea fi gasita. Nebunia o cautase in fiecare tufaris, fiecare raulet, pe piscurile muntilor, si, cand era aproape gata sa renunte, a zarit tufa de trandafiri infloriti... Cu un tepus ea a inceput sa indeparteze crengutele ghimpoase, cand deodata auzi un strigat ascutit: spinii au impuns ochii Dragostei. Nebunia nu stia ce sa mai faca pentru a-si cere iertare, a plans, a rugat, a implorat si chiar s-a oferit sa-i fie ajutor si indrumator.
Incepand cu acea zi DRAGOSTEA E OARBA SI NEBUNIA O INSOTESTE MEREU..."

Acum va las sa ganditi toate aspectele povestii si ne citim pe blog;)...



Identitatea persoanei

Dupa vreo 2 zile de pauza, in care m-am tot gandit cum sa deschid drumul catre subiectul principal(cel care mi se pare definitor pentru acest blog, desi probabil vor fi si altele) am ales sa va prezint viziunea mea despre fiecare dintre noi...

Probabil ca voi judecat, criticat, luat in ras sau cine stie ce multe astfel de actiuni ale cititorilor(cum am spus si la inceput...astept orice fel de completari,pareri, etc la rubrica comment-uri unde voi incerca sa raspund la toate) dar eu voi continua sa fac tot posibilul pentru a-mi duce incercarea la bun sfarsit si ma astept ca intr-un final sa fiu apreciat de cei(probabil extrem de putini la numar, dar nu asta e important) care, ca sa folosesc un cliseu, au "urechi de ascultat".

Sa intru in sfarsit in subiect(cat am asteptat asta!!!)...Romania nu mai e de mult timp o tara bine vazuta in ochii lumii, chiar daca dincolo de orice aparente se incearca atribuirea unei imagini ...(si raman la punctele de suspensie, va las pe voi sa ii faceti "complimente"). Astfel identitatea nationala este de foarte mult in pierdere, plutind in deriva intr-un ocean adanc si negasind drumul spre mal. Inevitabil cu pierderea identitatii nationale s-a ajuns din ce in ce mai mult(si este un fapt foarte ingrijorator) si la pierderii identitatii persoanei. Asistam uimiti, sau mai bine zis stupefiati la generatiile care vin din urma, adoptand diferite tipuri umane, diverse asa-zise trend-uri sau imagini instaurate in mintea lor necunoscatoare de copii visatori, care in incercarea de a da bine in ochii prietenilor, anturajului(de cele mai multe ori gresit selectionat) sau a altor persoane recurg la gesturi si actiuni care mai de care mai penibile, ca altfel nu pot sa ma exprim. E un trist adevar, pe care nimeni nu vrea sa il vada, suntem orbiti de "visul american", care nici macar nu mai este ce era odata, depreciindu-si valoarea pe zi ce trece si ajungand doar o modalitate prin care pustii de bani-gata sa se poata distra si poate ce e cel mai ingrijorator...nu prea se intalnesc persoane dipuse sa faca lucrurile limpezi si clare pentru "viitorul Romaniei".
Sistemul de invatamant, care se presupune ca ar trebui sa educe si sa instruiasca elevul pentru a se descurca cat mai bine in viata, orele de consiliere(de cele mai multe ori in teorie realizate) sau alte astfel de "fapte bune" ale cadrelor didactice, nu face decat sa priveasca neputincios, si dupa parerea mea, fara nici un fel de grija asupra generatiilor urmatoare...(o sa revin probabil in posturile urmatoare cu unul despre acest subiect, pentru ca mi se pare a fi unul de interes) .

Un alt fapt concret care imbecilizeaza populatia si le ia mintile celor la varste aflate inca in dezvoltarea intelectului este uriasa mass-medie...incepand de la tv-ul obisnuit si terminand cu internetul, care pe cat de benefic este pentru unii, pe atat pare a fi de negativ pentru altii...Probabil voi fi privit acum ca un tip care are tendinta de a se da Dumnezeu pe pamant...nu frate...descriu ce vad prin ochii mei si chiar incerc sa fac ceva(poate intrebi care imi sunt motivele...nu am interese daca asta te framanta, nici interes de popularitate, a ajuns sa imi pese deoarece vad atatea in jurul meu zilnic si simt ca nu pot sa las lucrurile asa...gandeste-te la cei dragi din jurul tau...ti-ar placea sa ii vezi pe o directie gresita?...mie unul nu) .

Asa ca nu pot decat sa sper ca dincolo de aceste multiple motive de ingijorare, incetul cu incetul vom abandona obiceiurile nocive si vom gandi liber, ca o persoana unica(ce ar trebui in teorie toti sa fim, dar...) vom fi noi cei care vom realiza ceva prin propriile puteri, fiind mai apoi mandri de succesele noastre pentru care am contribuit pe deplin !

P.S (Voi reveni in posturile urmatoare cu pareri, sfaturi daca vreti sa le numiti asa, pentru ca am multe de zis...sau mai bine de scris;)...asta a fost doar inceputul;))

duminică, 1 februarie 2009

Viata e...cel mai pretios lucru pe care Dumnezeu L-a dat !!!

Probabil va intrebati de ce am plecat la drum cu un astfel de articol...buna intrebare...Pai, cum viata e si asa destul de grea in Romania(motivele le cam cunoastem cu totii, ma indoiesc ca sunt multi carora le place la nebunie aceasta "minunata" tara) , se observa pe zi ce trece o tendinta extrema de a face si mai dificil traiul pe meleagurile autotohtone. Asa ca vine inevitabil, mai devreme sau mai tarziu momentul in care iti pui fara sa vrei intrebarea...EU DE CE TRAIESC ???...DE CE MA CHINUI ASA???...

Daca va intrebati...da mi-am pus si eu intrebarea la un moment de cumpana al vietii(sau ma rog...asa parea atunci...stand si gandindu-ma acum...imi dau seama ca nu era ceva fara de care sa nu traiesc ...doar un aspect al vietii cotidiene) . Dupa zile cu "mai putin soare", nopti nedormite si multe alte chestii pe care nu vi le doresc nici daca ati fi cei mai mari dusmani ai mei, am ajuns la concluzia ca e doar unul dintre momentele cand ajungi sa fii intarit psihic, fizic si in ce orice alt aspect mai credeti voi de cuviinta. Bineinteles...suferinta nu poate fi egalata cu nimic in lume...dar aceste momente nu fac altceva decat sa iti arate din nou(daca nu stiai deja) ca trebuie sa fii pregatit pentru orice ti s-ar putea intampla pentru ca lumea in care traim(si trebuie s-o recunoastem) este formata din cei slabi(si nu ma refer la masa de tesut adipos) care se pierd pe parcurs si din cei puternici, luptatori care vor izbandi in viata prin simplul fapt ca au un tel si stiu in sinea lor ca trebuie sa ajunga la el si sa le arate si la altii ca se poate.

Toate bune si frumoase...ajungi la un moment dat dupa cateva astfel de momente(se presupun a fi diferite, caci altfel inseamna ca nu ai invatat nimic din lectia precedenta de viata) sa fii pregatit pentru aproape orice si sa simti ceea ce au exprimat Parazitii prin piesa "Fii pregatit": "astept zambind...pentru tot ce am vazut pana acum sunt pregatit". Acest lucru inseamna ca ai devenit un luptator, gata pentru multiplele incercari ale vietii gata sa te doboare la pamant cand te astepti mai putin...

Sa revin la ideea initiala...de ce viata e cel mai pretios lucru pe care Dumnezeu L-a dat? In primul rand viata este un dar pe care Cel de sus ni-l face in scopul realizarii de catre noi a binelui si raului si dincolo de acest aspect...partea foarte grea este pana ne dam seama cine suntem cu adevarat(nelasandu-ne influentati de altii sau de mass-media). Cand vom reusi acest lucru...cu siguranta vom putea sa afirmam, indiferent de greutatile vietii ca suntem "noi" gata sa ajungem, prin pofta de viata, unde numai cu visul frumos inainte puteam reusi !

In cautarea mintii si mai ales...a sufletului...

Dupa cum stim, fiecare dintre noi este inzestrat de la Dumnezeu cu minte, ratiune, sentimente, suflet si toate acele caracteristici ale unei persoane. Cum romanii stau de obicei foarte bine in teorie(mai ales cand vine vorba de fotbal, politica sau multe alte domenii) practica lasa de dorit si se produc discrepante. Astfel, in loc sa ne pese de cei din jurul nostru s-a ajuns la o nepasare totala...si cum asta nu ar fi de ajuns, facem tot posibilul ca aproapele nostru(stiu ca suna destul de evlavios, dar vreau sa trezesc aceasta parte a voastra) sa sufere cat mai mult. Vine acum intrebarea rationala...de ce??? Pai...am tot incercat sa gasesc un motiv, dat fiind faptului ca am avut si eu, ca si fiecare dintre noi astfel de experiente neplacute si chiar extrem de dureroase.

Ultima experienta de acest gen s-a produs chiar la sfarsitul anului trecut cand simteam celebrul feeling "nothing could go wrong"...ei bine...nu a fost chiar asa...ba mai mult am trait o experienta pe care nu as vrea sa o mai traiesc niciodata, dar care mi-a atras atentia pentru a nu stiu cata oara ca oamenii sunt pe atat de parsivi pe cat nu i-ai crede. Sa revin la intrebarea principala, care inca nu gaseste raspunsul atat de cautat. Prefer sa cred(desi nu pare a fi o solutie) ca din orgoliul nemasurat si din frica de suferinta...fac oamenii acele lucruri pe care le detestam atat de mult...nu stiu sigur...probabil nici nu o sa aflu vreodata pentru ca eu nu pot fi asa.

Si cum un rau nu vine niciodata singur, in timp se observa din ce in ce mai mult o depreciere a sentimentelor unei persoane, o frica enorma de apropiere de ceilalti, de incredere sau de acele lucruri care leaga si definesc o adevarata prietenie...

De asemenea, cea care ar trebui sa ne ghideze in viata(ratiunea) este inca de la varste mici innegurata...Este o Romanie trista care tinde sa se intristeze pe zi ce trece pentru ca generatiile care vin din urma nu par a simti la fel ca unii dintre noi...putini la numar...dar inca existenti, ce incearca din rasputeri o retrezire la realitate...Vreau sa cred ca v-am pus putin pe ganduri si sper din tot sufletul ca cele 2 componente esentiale din viata unui om sa nu lipseasca la nici unul dintre voi...