vineri, 27 decembrie 2013

Ganduri de dupa Craciun

Stăteam şi mă gândeam la câtă însemnătate pot avea pentru noi unele Sărbatori şi evenimente deosebite. Crăciunul, ca şi Învierea, cred că raman printre cele mai importante şi speciale, iar dincolo de specificul religios, cred că sunt urmate îndeaproape de ziua de naştere şi cea onomastică.

Bineînteles, atunci când suntem mici, totul pare altfel...vorbim aici despre acea bucurie şi acele zâmbete de fericire pură pentru lucrurile simple, dar cu atât de multă însemnatate. Cred că am putea povesti ore în şir despre astfel de amintiri, iar sentimentele (re)trăite, ar avea cel puţin aceeaşi intensitate ca şi atunci. Îmi amintesc cum povesteam despre câteva din acele momente aici şi aici, când poveştile cu Moşii încă ţineau capul de afiş al acelor timpuri. La 4 ani de la scrierea lor si la încă vreo câţiva de la cele întâmplate, n-aş putea să spun că s-au schimbat foarte multe lucruri, poate doar ceva aspecte legate de trecerea timpului şi percepţia asupra ceea ce simţi în diferite momente. 

Nu ai cum sa nu te simţi special de Crăciun, mai ales cand eşti în mijlocul familiei, alături de prietenii cei mai buni şi de oamenii care contează, asta cu siguranţă. Poate nu mai este aceeaşi atmosferă, poate nu mai este zăpada care declanşa deseori acea magie a Sărbătorilor şi care te făcea să te simţi mereu ca un copil plin de voioşie, sau emoţia aşteptării darurilor supriză de la Moşul, dar elementele de bază rămân. Odată cu trecerea timpului, cred că începem să ne dăm din ce în ce mai mult seama că acasa va ramane mereu un loc foarte special, unde totul pare să fie exact aşa cum era cand universul nostru era aici întru totul; că senzaţia de acasă nu vine neapărat dintr-un loc, ci mai degrabă devine o stare de spirit ce depinde de oamenii care sunt lângă tine; că persoanele dragi şi speciale pot fi lângă tine mereu chiar dacă nu sunt prezente fizic; că lucrurile simple şi aparent fără prea mare însemnătate pot face uneori diferenţa de pe lume şi nu în ultimul rând, încă o dată, că daca îţi doreşti ceva, în proporţie destul de mare, vei găsi modalităţi de a ajunge acolo.

Sper ca Sărbatorile să vă fi adus linişte şi bucurie în suflete, iar eu vă urez toate cele bune !

2 comentarii:

  1. Indiferent de varsta, trebuie sa te bucuri cand ai prilejul, mai ales cand vine vorba de asemenea sarbatori importante. Face bine la psihic. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ai dreptate Cristi. Multumesc pentru vizita si sa auzim de bine :)

    RăspundețiȘtergere