vineri, 1 noiembrie 2013

Researching...(partea a treia)

Sunt mult prea puţine momente de linişte pură...între zgomotul acestei lumi care parcă nu se opreşte niciodată, alergatul după bani, autobuze/metrou, job, goana după fericire, iluzii, speranţe şi cai verzi pe pereţi, coexistenţa cu oamenii care nu mai ştiu parcă ce inseamnă valori, principii, să fii om şi veşnica înlocuire a măştilor, ne găsim aproape zi de zi într-o lume circumstanţială.

Bineînţeles, acest lucru nu pare să deranjeze foarte mult dacă stăm să ne uităm la genul de persoane enumerate mai sus. Undeva între aşa-zisul "anturaj" şi anumite "culturi" de natură locală, cel mai bine aparent se vor "adapta" tot cei care nu au o identittate personală...e puţin trist să vezi că societatea scoate pe banda rulantă roboţi, nu oameni, că educaţia, bunul simţ şi respectul par vorbe în vant pentru majoritatea covârşitoare a populaţiei, şi că mâna de oameni care chiar au fost crescuţi în acest spirit şi care vor fi ghidaţi mereu de detectorul de minciuni din piept, sunt consideraţi de fapt "ciudaţi".

Şi cu toate astea, noi continuăm să traim mult mai intens, mai cu însemnătate şi ştim să ne bucurăm şi de lucrurile ce par simple, dar care de fapt poartă cu sine mult mai multe decât s-ar putea vedea. Nu este poate cel mai simplu mod de a fi, cea mai uşoară cale de a rezista tentaţiilor, cel mai frumos sentiment să vezi că uneori munceşti pe brânci şi rezultatele par a fi sub microscop, dar cu siguranţă este calea noastră, din drumul pe care mergem, o investiţie în noi, pe termen lung, bazată pe vise, ambiţie, viziune, încredere în sine şi în Cel de Sus şi bineînteles, care aduce mereu un mic zâmbet şi un curcubeu, dupa o ploaie...



4 comentarii:

  1. Nu exista liniste in societatea de azi. Poate doar momente de pauza. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Din nefericire, exista sanse destul de mari sa fie exact asa cum zici tu, Cristi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Bună Andrei!
    Mulțumesc pentru melodie și vizită!
    Un weekend plăcut îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc si eu Elena. Toate cele bune !

    RăspundețiȘtergere