luni, 28 iunie 2010

Povestea basmului

Oarecum pleonastic titlul meu nu ?...depinde de cum privesti problema...la prima vedere, s-ar putea spune ca basmul este o poveste, dar o poveste nu este intotdeauna un basm, dupa cum bine ne amintim noi de cand eram mici si ii rugam pe parinti sau pe bunici sa ne spuna cate una inainte de culcare sau chiar in timpul zilei pentru a ne da ocazia sa visam la alte lumi...ce vremuri...par atat de departate, si totusi atat de actuale...toate au avut farmecul lor la momentul respectiv.


Sa revenim la povestea basmului...se spune ca a fost odata ca niciodata un contingent de copii nascuti in '91...cum pe atunci nu era GPS, si Internetul nu ajunsese atat de rapid in Romania, barza a avut mici decalaje de timp, si a adus unii copii mai la inceputul anului(sau chiar prin '90) si pe altii mai la sfarsitul anului(sau chiar prin '92). Si pe atunci, tara se asemana cu fata cea mica al imparatului Terra, care urma sa se supuna unui drum initiatic, spre a-si gasi calea, intelepciunea si mersul in lume si viata...doar ca...ceva sumbru s-a intamplat, cand aceasta a incalcat sfatul Terrei si a colaborat cu cei 3 "ESCU", cunoscuti drept antagonisti ai sai...dintr-un rau necesar, care urma sa o prospere si dezvolte, tara s-a plafonat si mai rau si momentan, dupa 18 ani(unii spun chiar ca ar fi aproape 21), ea inca mai rataceste in padurea cautarii sinelui, din care trebuiau sa o scoata cei 3...


Dar sa lasam fiica cea mica a Terrei si sa ne concentram pe copiii de atunci...acestia au citit basme nemuritoare, intr-un an, cat altii in 7, si pe masura ce cresteau, tindeau sa transforme lumea reala intr-un basm, prin jocurile frumoase si fara griji pe care la jucau pe afara...insa nu aveau de unde sa stie ca tehnologia(prietena cu barza probabil, ca altfel nu prea imi explic) le pregatea propriul lor drum initiatic...treptat, aceasta a ajuns sa le ilustreze proiectat, basmele pe care ei le citeau cu atata vis si pasiune, si in acest fel, copiilor le placea din ce in ce mai mult acest nou mod de a percepe lumea...cum valorile desprinse din basme nu s-au deteriorat, copiii asociau lumea de afara a basmului, cu lumea interioara proiectata a tehnologiei basmului, prin jocuri, filme si imagini...era ceva nemaivazut...


Dar asta nu era tot...pe masura ce inaintau spre podul ce ii facea eroi maturi ai basmului propriu, acesta le pregatea mici suprize, pentru a nu isi uita valorile morale si principiile formate, dar mai ales pasiunea lor...asa ca, atunci cand a fost prima proba mai serioasa pe care au avut-o de trecut din partea celor 3 ESCU, lumea basmului a fost cu ei si i-a ajutat sa se descopere din ce in ce mai bine...a urmat o perioada in care fiecare dintre ei a dus la bun sfarsit multiple si multiple sarcini din partea lor...si cea mai recenta proba pe care au avut-o de trecut dateaza de astazi...cand cu ajutorul lumii basmului, au trecut cu bine si de aceasta incercare...


Ce le mai pregateste viitorul acestor copii visatori ?...ramane ca de obicei in famecul povestii...daca vrei sa ramaneti la curent cu aceste intamplari, nu uitati sa traiti frumos in lumea basmului...va cunoaste el pe fiecare in parte.


Sfarsit.(cel putin pentru acum)...cu siguranta TO BE CONTINUED...

14 comentarii:

  1. f frumos! :) mare om vei ajunge! iti spun sincer! bravo! bafta cu bacul in continuare:*

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc de aprecieri Flavy:)...ramane de vazut ce drum voi avea si pe ca cai ma va indrepta Domnul:)...multumesc, sa fie:)...o seara frumoasa:)

    RăspundețiȘtergere
  3. mie nu mi plac basmele, desi am citit o multime...nu stiu de ce?!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Asta e:D...ce sa-i faci;))...nu se poate sa ne placa la toti aceleasi lucruri 100% pe lumea astea:D...o seara frumoasa Monica:)

    RăspundețiȘtergere
  5. Lasa povestile! Spune-ne cum a fost la examene!

    RăspundețiȘtergere
  6. Pana acum Fairy, eu consider ca a fost bine...speram sa ne ajute Domnul sa fie bine si maine, si vom vedea realitatea duminica:)...multumesc ca ai trecut pe aici:)...o seara frumoasa:)

    RăspundețiȘtergere
  7. TRIST SI ADEVARAT,ce ai scris aici.Apreciez atitudinea ta.O zi cu ploi de bucurii sa ai Andrei!

    RăspundețiȘtergere
  8. Adaugati functionalitate deosebita site-ului dumneavoastra prin posibilitatea de traducere a fiecarei pagini in peste 30 de limbi de circulatie internationala. Foarte simplu si eficient, prin inserarea unui mic cod pe care il puteti gasi la adresa http://www.anunturiromania.info/traducere/ veti oferi fiecarui vizitator posibilitatea traducerii instantanee a oricarei pagini, intr-una din cele 35 de limbi de circulatie internationala. Acest cod este special conceput pentru site-urile romanesti si selecteaza implicit limba romana ca limba in care este scris textul original. La aceiasi adresa puteti gasi si un exemplu de functionare al codului.

    RăspundețiȘtergere
  9. Frumoasa povestea ta ! Sau sa spun basm ? Astept continuarea !

    RăspundețiȘtergere
  10. Multumesc de informatii si de vizita Cristina Turcescu:)...o zi buna:)

    RăspundețiȘtergere
  11. Multumesc mult doamna Elena:)...o zi frumoasa:)

    RăspundețiȘtergere
  12. Multumesc Cony, ma bucur ca ti-a placut:)...o sa urmeze:)...bine ai venit pe blog si te mai astept pe aici:)...toate cele bune:)

    RăspundețiȘtergere
  13. hey:* ms pt ce mi-ai scris>:D< eu am fost plecata si azi m-am intors;;) ce ai facut la bac?:)

    RăspundețiȘtergere
  14. Bine ai revenit:)...a fost bine in general, am luat 9,25 la romana, 8,85 la mate si 9,80 la chimie...am fost totusi un pic dezamagit de modul de corectare si am decis sa fac contestatie la primele 2 materii...sper sa iasa bine:)...o seara frumoasa si sa auzim de bine:)...multumesc de vizita:)

    RăspundețiȘtergere