marți, 14 aprilie 2009

Fotbalul shakespearian

14 aprilie 2009...Anglia...Chelsea - Liverpool...Champions League...un scenariu de film frumos pentru o noua seara magica a fotbalului spectacol al Ligii Campionilor Europeni...insa probabil nici marele William Sheakespeare nu ar fi scris asa ceva...

In urma cu o saptamana pe Anfield, dupa ce condusese cu 1-0, Liverpool fusese invinsa cu 3-1, astfel ca ne asteptam la un meci foarte deschis de ambele parti in aceasta seara. Antrenorul lui Liverpool spunea inainte de meci ca presiunea e pe cei de la Chelsea, pentru ca oricum elevii sai nu au nimic de pierdut.

21:45...incepe meciul...insa nimeni nu banuia ca 4 goluri nu ii vor fi de ajuns lui Liverpool pentru a se califica mai departe in semifinale. Vine minutul 18...o lovitura libera a lui Fabio Aurelio de undeva de la 30 m...toata lumea se astepta la o centrare, insa acesta trage plasat, tare si pe jos, surprinzandu-l pe portarul lui Chelsea(0-1). In minutul 29, se da o lovitura de la 11 m pentru un fault al lui Ivanovici, Xavi Alonso executa si fanii lui Liverpool explodeaza(0-2). Vine pauza...doar jucatorii lui Chelsea si antrenorul lor stiu ce au vorbit atunci pentru ca odata cu intrarea lui Anelka toata partida ia o intorsatura istorica...minutul 51, sprint pe partea dreapta, centrarea il gaseste pe Drogba, care de abia slefuieste mingea, iar Reina o scapa in poarta(1-2). Minutul 57, lovitura libera tot cam de pe la 30 m doar ca mai central decat cea din care marcase Liverpool...masivul Alex pleaca din tun, la fel ca si sutul sau...imparabil(2-2). Meciul se juca, faze importante erau de ambele parti, pana cand, in minutul 76, isi face simtita prezenta neamtul Ballack...acesta face un dribbling, o pasa desenata parca pe hartie la Drogba, acesta avanseaza pe flancul stang, centreaza perfect pentru Frank Lampard si steguletele albastre se vedeau din tribune( 3-2). Cam greu de crezut intr-o revenire a lui Liverpool(chiar daca ne amintim toti de acea finala din 2005 castigata la penaltiuri de acestia impotriva lui AC Milan, cand au revenit de la 3-0 in jumatatea a doua a reprizei secunde)...si totusi vine minutul 81, Lucas dribleaza si suteaza...mingea loveste un jucator al lui Chelsea si intra in poarta(3-3). La reluare, nu trece mult si o centrare venita de pe partea stanga il gaseste pe Kuyt in pozitie ideala la o lovitura de cap(era minutul 83...3-4 si lumea spera la golul calificarii lui Liverpool). Dupa inca cateva zvacniri vine insa al doilea gol al lui Lampard, o frumusete de sut care loveste bara stanga, apoi pe cea dreapta si intr-un final scutura plasa...pentru ce avea sa fie rezultatul final 4-4, un meci de poveste cu 6 goluri in a doua repriza...

Bineinteles...ma simt foarte onorat ca am putut asista la o astfel de demonstratie de fotbal adevarat(in timp ce conducatorii nostri stau prin inchisori, in alte tari se joaca fotbal in adevaratul sens al cuvantului, fara scaune rupte, fara blaturi...doar pe goluri) si pentru ca am putut auzi la scorul de 4-4 celebrul imn cantat de fanii lui Liverpool "YOU WILL NEVER WALK ALONE"(pai cum ar putea...dupa atatea si atatea meciuri de acest gen...acestia fani, nu huliganii nostri...).Ce sa mai zic...RESPECT pentru amandoua echipele, jos palaria si aplauze pentru aceasta opera dramatica "asistata" probabil de marele om care a fost William Shakespeare...

P.S. Era sa uit...tot in aceasta seara s-a calificat FC Barcelona in semifinalele competitiei dupa un 1-1(4-0 in tur) cu Bayern Munchen...urmeaza maine Porto - Manchester United(plecand de la 2-2) si Arsenal - Villareal(plecand de la 1-1). O semifinala o cunoastem deja...Barcelona - Chelsea (wow ce meci...si ce meciuri...fotbal din pasiune chiar daca pe bani multi...si nimic mai mult).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu